Guvernul României a reușit să facă un buget la timp abia după 11 ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Este vorba despre bugetul anului 2002. Una peste alta, din 37 de situații, în 23 s-a întârziat! Pe de altă parte, reține atenția că dictatorul Nicolae Ceaușescu ne-a lăsat cu buget, aprobat chiar în decembrie 1989. Într-un top „all time”, cea mai mare întârziere s-a înregistrat în cazul Legii bugetului pentru 1996, după mai bine de jumătate de an! (Iulie). Apoi, pentru anul 1994 (iunie) și pentru 1998 (iunie). Pe locul 4, legea pentru 2001, în aprilie același an.
Mileniul 3 nu ne-a schimbat prea tare apucăturile. După 2000, în 14 cazuri din 27 nu am avut la timp legea bugetului. Recordul de întârziere a fost stabilit în 2000, peste 4 luni. Apoi 2001, aproape 4 luni, și în 2026, 3 luni. Cel mai capabil guvern a fost cel condus de Adrian Năstase. Cea mai „devreme” lege a bugetului a fost cea pentru anul 2003 – a apărut în noiembrie 2002. Tot guvernul Năstase.
Întârzierile în adoptarea Legii bugetului, în perioada 1990-2026, cumulează 68 de luni! Mai că te gândești că bugetul se adoptă după cum funcționeză mersul trenurilor. În traducere liberă, asta înseamnă că România nu a avut buget timp de 5 ani și 8 luni dintr-un total de 37. Peste 15 la sută din timp. Atenție însă, nu înseamnă că au fost cheltuiți mai puțini bani ci că statul român a risipit mai mult și aiurea. Nu în ultimul rând, investiții importante au fost pierdute sau amânate – cum ar fi în infrastructură, apărare, sănătate sau educație.
TOP 5 întârzieri în aprobarea Legii bugetului de stat
- legea bugetului de stat 1996: 17 iulie 1996 (publicat în MO)
- legea bugetului de stat 1994: 10 iunie 1994 (publicat în MO)
- legea bugetului de stat 1998: 3 iunie 1998 (publicat în MO)
- legea bugetului de stat 2000: 5 mai 2000 (publicat în MO)
- legea bugetului de stat 1997: 29 aprilie 1997 (publicat în MO)
