UPDATE Guvernul NU mai declară stare de criză pe piața carburanților. Adoptarea ordonanței de urgență privind măsurile pentru carburanți a fost amânată

Ordonanța de urgență privind declararea stării de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere nu mai este adoptată astăzi, deși Guvernul avea programată o ședință extraordinară la ora 17:00, la Palatul Victoria. Decizia a fost amânată după ce proiectul nu a primit avizul Consiliului Economic și Social, etapă necesară pentru continuarea procedurii. În aceste condiții, Executivul nu poate aproba actul normativ în forma actuală. CES urmează să se reunească mâine pentru a analiza ordonanța, iar până la acel moment nu există un termen clar pentru reluarea ședinței de Guvern sau pentru adoptarea măsurilor anunțate.

UPDATE ORA 17:00: Guvernul a amânat adoptarea ordonanței după ce Consiliul Economic și Social nu a emis avizul la timp, deși oficial s-a invocat o problemă procedurală. Surse citate de știripesurse.ro susțin însă că blocajul a fost generat de presiunile patronatelor, care au cerut discutarea proiectului în Consiliul Național Tripartit, nemulțumite că măsurile propuse ar pune întreaga povară financiară pe mediul privat.Reprezentanții companiilor au reclamat că statul nu își asumă costuri, solicitând o analiză suplimentară, ceea ce a dus la întârzierea avizului și implicit la amânarea ședinței de Guvern. Deși Ministerul Finanțelor a dat avizul, acesta a venit cu numeroase observații, iar surse politice indică faptul că întârzierea este legată mai degrabă de impactul economic contestat de mediul de afaceri decât de blocaje politice.

Autoritățile au stabilit un nou calendar: Consiliul Tripartit se va reuni miercuri dimineață, urmat de o ședință a CES după-amiază. Ordonanța ar putea fi adoptată în aceeași zi dacă nu suferă modificări; în caz contrar, procedura va fi reluată.

UPDATE ORA 16:00: Discuții tensionate în Guvern pe tema ordonanței de urgență pentru măsurile privind carburanții. Potrivit surselor Digi24, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a cerut reducerea imediată a TVA și accizelor pentru a tempera rapid prețurile, în timp ce premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au susținut amânarea acestor măsuri până la o eventuală creștere a prețurilor spre 11 lei/litru. În final, s-a ajuns la un compromis, care prevede aplicarea etapizată a intervențiilor: măsurile incluse în ordonanța de urgență într-o primă fază, iar eventuale reduceri de taxe ulterior, dacă situația o va impune.

UPDATE ORA 15:30: Consiliul Economic și Social (CES) a decis să amâne acordarea avizului pentru ordonanța de urgență privind declararea stării de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere. Președintele CES, Stelică Fudulea, a declarat că proiectul, în forma actuală, nu oferă soluții clare pentru reducerea prețurilor la benzină și motorină și nu conține suficiente date tehnice. „Decizia colegilor din plen a fost să amânăm, fiind un proiect de așa mare importanță trebuie discutat mai amplu. Din păcate nu am regăsit informație tehnică în care să fie clar cu cât va scădea prețul la pompă. Nu satisface nevoile partenerilor sociali și ale populației”, a declarat Fudulea la Antena 3 CNN.

În lipsa avizului CES, ordonanța de urgență nu poate fi adoptată de Guvern. În aceste condiții, rămâne incert dacă ședința de Guvern programată la ora 17:00, în care ar fi trebuit adoptată ordonanța de urgență, va mai avea loc sau va fi amânată.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Ședință extraordinară decisivă pentru piața carburanților

Executivul condus de premierul Ilie Bolojan urmează să adopte, în cursul zilei de azi, actul normativ prin care va fi declarată situația de criză pe piața combustibililor. Ședința este programată la ora 17:00, la Palatul Victoria, și are ca obiectiv stabilirea unor măsuri urgente pentru limitarea efectelor scumpirilor asupra economiei și populației.

Hotărârea de a adopta ordonanța a fost luată în urma reuniunii grupului de lucru convocat de prim-ministru, în contextul majorărilor constante ale prețurilor la benzină și motorină. Potrivit informațiilor oficiale, în cadrul discuțiilor au fost analizate evoluțiile pieței și soluțiile posibile pentru reducerea impactului economic, fiind agreată necesitatea unei intervenții rapide prin instrumente legislative. Guvernul a anunțat că ordonanța va stabili atât cadrul legal pentru declararea crizei, cât și măsurile aplicabile pe durata acesteia.

Starea de criză, instituită pentru cel puțin 6 luni

Documentul prevede instituirea unor măsuri de protecție pentru o perioadă inițială de șase luni. Durata poate fi prelungită succesiv, pentru intervale de maximum trei luni, în funcție de evoluția situației de pe piața petrolului și a produselor petroliere. Prin această ordonanță de urgență, autoritățile urmăresc limitarea efectelor negative generate de creșterea prețurilor la carburanți. Actul normativ va introduce mecanisme de intervenție care vizează stabilizarea pieței și protejarea consumatorilor, într-un context marcat de volatilitate și presiuni asupra costurilor.

Guvernul propune limitarea adaosului comercial pentru benzină și motorină la maximum 50% din media practicată în 2025, pe întreg lanțul de distribuție, de la producători la comercianți. Depășirea acestui nivel va fi considerată practică speculativă și sancționată conform legii. În același timp, exporturile de carburanți vor putea fi realizate doar cu acordul autorităților, iar nerespectarea regulii va atrage amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Pentru a asigura aprovizionarea internă, Guvernul permite temporar comercializarea benzinei cu un conținut redus de biocarburant, de minimum 2%.

Articole similare

Ultimele Articole