Un schelet care ar putea aparține legendarului muschetar francez d’Artagnan a fost descoperit sub podeaua unei biserici din orașul olandez Maastricht, stârnind interesul istoricilor și al publicului deopotrivă.
Descoperirea a avut loc în Biserica Sfântul Petru și Pavel și a fost făcută de diaconul Jos Valke, care susține că este „99% sigur” că rămășițele îi aparțin lui Charles de Batz de Castelmore, cunoscut drept Contele d’Artagnan.
Cum a fost făcută descoperirea
Totul a început în urma unui incident aparent banal: mai multe plăci de pe podeaua bisericii s-au spart, iar echipa a decis să investigheze zona. „Nu săpase nimeni acolo până acum. Am rămas muți când am găsit primul os”, a declarat Valke pentru BBC. Ulterior, după descoperirea unui zid, a fost chemat un arheolog, care a identificat scheletul chiar sub locul unde se afla altarul bisericii în urmă cu aproximativ 200 de ani.
Mai multe indicii susțin ipoteza că rămășițele i-ar aparține celebrului muschetar, apropiat al regelui Ludovic al XIV-lea. Scheletul a fost descoperit pe teren sacru, sub altar, alături de un glonț – posibil cel care i-a provocat moartea – și o monedă datând din 1660, emisă în timpul unui episcop care oficia slujbe pentru monarhul francez.
Urmează să fie făcute teste ADN
Cu toate acestea, specialiștii îndeamnă la prudență. Arheologul Wim Dijkman, implicat în cercetare, a declarat că, deși are „așteptări mari”, identificarea oficială nu poate fi făcută fără analize ADN. Probe din rămășițe au fost deja trimise în Germania, iar alte oase sunt analizate în orașul olandez Deventer pentru a determina vârsta, sexul și originea individului. „Ar putea fi încununarea carierei mele”, a adăugat cercetătorul.
Charles de Batz de Castelmore, figura istorică din spatele personajului creat de Alexandre Dumas, a murit în 1673, în timpul Asediului Maastrichtului, fiind lovit în gât de un glonț de muschetă. Din cauza condițiilor din timpul verii, armata franceză l-a îngropat în apropierea câmpului de luptă, în zona bisericii din Wolder, situată astăzi în sud-vestul orașului.
Deși d’Artagnan a devenit celebru în întreaga lume prin romanul „Cei trei muschetari”, camarazii săi literari sunt personaje fictive, inspirate doar parțial din realitate. Acum, însă, o posibilă descoperire arheologică ar putea aduce o nouă lumină asupra vieții și morții unuia dintre cei mai cunoscuți eroi ai istoriei și literaturii.
Rezultatele analizelor sunt așteptate în perioada următoare și ar putea confirma dacă scheletul descoperit aparține cu adevărat faimosului muschetar francez.
