O ambulanță care transportase un pacient de la Bacău la Iași și se întorcea la sediu a luat foc în mers pe DN28 în zona localităţii Strunga din Iași.
Traficul rutier în zonă a fost oprit după ce incendiul s-a extins și pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați la vegetația uscată din apropiere.
Echipajul a reuşit să iasă la timp din autospecială şi să scoată tuburile de oxigen.
„Evenimentul s-a produs pe drumul european DN28 (E583), pe raza localității Strunga (UAT Strunga). Din fericire, în momentul izbucnirii incendiului, în ambulanță nu se afla niciun pacient.
La locul solicitării au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), încadrate cu 10 subofițeri și un ofițer, care au intervenit prompt pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitând propagarea acestuia la întregul autovehicul”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.
View this post on Instagram
