România scrie în Europa

Cultura românească a fost celebrată la Bruxelles. Evenimentul „România scrie în Europa” a fost organizat de Ambasada României în Regatul Belgiei, la sediul Consulatul României, cu sprijinul doamnei eurodeputat Gabriela Firea, și a avut loc în contextul participării țării noastre la „La Foire du Livre de Bruxelles 2026”, reunind voci importante ale literaturii române contemporane din țară și din diaspora.

În prezența doamnei Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, a doamnei Gabriela Firea, membru al Parlamentului European, și E.S. Andreea Păstârnac, ambasador al României în Regatul Belgiei, întâlnirea a oferit un cadru de reflecție asupra identității culturale și a rolului literaturii române în spațiul european.

Plecând de la rolul pe care îl joacă astăzi cultura românească în definirea identității noastre – într-un context european atât de divers –, trecând prin cum putem crea punți reale de dialog cu celelalte culturi europene și ce ar trebui să facem pentru ca această conexiune culturală să devină mai vizibilă sau mai puternică, invitații au vorbit despre direcțiile actuale ale creațiilor literare, programe de finanțări și punerea în valoare a culturii prin contribuții proprii sau colective, festivaluri literare, de artă, cinema și teatru, ajungând astfel mai aproape de oameni.

Reprezentanți de marcă ai Uniunii Scriitorilor 

Printre participanți s-au numărat: Lucia Verona – jurnalist, scriitor și dramaturg, Bogdan Hrib – scriitor, editor, profesor și promotor al literaturii române contemporane, membru al Uniunii Scriitorilor din România, pe care l-am cunoscut cu ani în urmă la Festivalul literar „Pământuri mitice”, Horia Gîrbea – scriitor, dramaturg, poet, prozator și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Marilena Dumitrescu – dramaturg, scenarist, umorist și prozator, Olga Delia Mateescu, personalitate complexă a teatrului românesc: actriță, dramaturg și scriitoare, Dinu Grigorescu – dramaturg, poet, prozator, jurnalist și critic de teatru, cu peste 50 de cărți publicate și peste 65 de comedii, Carmen Dominte – poet, dramaturg, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Ion Bogdan Martin – dramaturg, scriitor și membru al Uniunii Scriitorilor din România, Silvian Floarea – scriitor, profesor de limba română și membru al Uniunii Scriitorilor din România, George Volceanov – traducător și lexicograf literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu peste 60 de volume traduse din David Lodge, Philip Roth, F. Scott Fitzgerald, William Shakespeare,  ș.a.m.d., Ingrid Bonța – regizor, un adevărat profesionit din mediul artistic, fiind implicată în proiecte pentru copii și pentru persoanele încercate de soartă (a lucrat timp de doi ani cu deținuți din Penitenciarul Rahova, pe care i-a învățat actorie), Ruxandra Bălașu – actrița care a fondat alături de Ingrid Bonța Teatrul independent Coquette, în 2015, Radu Herjeu –  jurnalist și scriitor, Teodora Matei – desenatoare și scriitoare, Antoneta Seghedi – profesor de geologie.

Discuțiile au evidențiat diversitatea și vitalitatea literaturii române contemporane, dar și rolul esențial al traducerilor în promovarea acesteia la nivel european, dialogul atingând teme precum cooperarea culturală internațională și accesul la finanțări dedicate sectorului creativ.

Fonduri europene disponibile pentru Cultură

Un punct central al dezbaterii l-a constituit programul european AgoraEU (2028–2034), propus de Comisia Europeană, cu un buget estimat de peste 8,5 miliarde de euro. Acesta își propune să susțină o gamă largă de inițiative: de la proiecte culturale – precum festivaluri, publicații, editări de carte, antologii, traduceri și conservarea patrimoniului –, până la proiecte media și audiovizuale, inclusiv filme, documentare și jurnalism independent. De asemenea, programul se adresează atât persoanelor fizice, cât și ONG-urilor, instituțiilor culturale, universităților, autorităților publice și organizațiilor media, încurajând astfel, în mod special, parteneriatele europene.

În intervenția sa, doamna Roxana Mînzatu a transmis un mesaj puternic de susținere a culturii la nivel european, subliniind angajamentul instituțiilor europene pentru dezvoltarea sectorului cultural și creativ. La rândul său, Excelența Sa, doamna Andreea Păstârnac, a evidențiat rolul esențial al promovării culturii românești peste hotare și contribuția valoroasă a comunităților din diaspora, iar doamna Gabriela Firea a amintit direcțiile oferite de Cultural Compass – un reper important pentru dezvoltarea sectorului cultural.

Evenimentul a reconfirmat faptul că literatura și cultura română au o voce puternică în Europa. Astfel de întâlniri nu doar că facilitează dialogul și schimbul de idei, ci contribuie activ la conturarea unui viitor cultural european mai conectat și mai divers, cultura funcționând ca o punte de legătură între România și Europa prin mai multe mecanisme esențiale, care țin atât de identitate, cât și de schimb și cooperare.

Autorii din diasporă prezenți în sală au fost: Cristina Pop, Mihai Buzea, Simona Gânj și Monica Tonea, iar românii care locuiesc în afara tării duc tradițiile, gastronomia și obiceiurile românești peste granițe, creând un dialog viu între culturi diverse.

Diaspora simte românește

În concluzie, am avut cu toții parte de o seară despre povești, cuvinte și felul în care cultura românească va continua să inspire și să formeze. Și da, cultura este o punte pentru că nu doar conectează România la Europa, ci și permite un schimb continuu prin moștenirea  culturală comună, limbă și literatură, arte și patrimoniu, instituții și programe, diversitate și identitate, diasporă și schimburi culturale. România oferă elemente originale spațiului european și, în același timp, împrumută și adaptează influențe din acesta.

Cultura ne unește, ne definește și ne inspiră să mergem mai departe. Iar la Bruxelles, România continuă să scrie, cu încredere, în Europa.

Articol de Profesor Mirela NIȚĂ SANDU, președinte EuropaNova Bruxelles

Articole similare

Ultimele Articole