Într-un moment de tensiune maximă pe piața energiei, Rompetrol Rafinare a anunțat că unitățile sale de producție, Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, își vor relua activitatea la capacitate maximă în următoarele zile. Procesul de repornire este unul etapizat, desfășurat sub cele mai stricte norme de siguranță, după finalizarea cu succes a reviziilor tehnice.
O revizie de anvergură: 700 de lucrări și 2.500 de specialiști
Finalizarea lucrărilor de mentenanță a reprezentat un efort logistic masiv. Potrivit companiei, obiectivele principale au inclus lucrări specifice de mentenanță, schimbarea catalizatorilor în 6 instalații principale, verificarea echipamentelor și testarea a 1.200 de conducte, precum și recertificarea autorizațiilor de funcționare din partea ISCIR și CNCIR.
Aceste revizii, programate la intervale de 2 și 4 ani, sunt esențiale pentru siguranța operării și protecția mediului.
Impact major asupra pieței naționale
Redeschiderea celor două unități este vitală pentru România, în contextul în care numărul rafinăriilor funcționale din țară crește acum la trei din cele patru existente. Dintre acestea, cea mai mare este Petromidia (Rompetrol). Pe listă mai sunt: Petrobrazi (OMV Petrom) – care se află în funcțiune, Petrotel (Lukoil) – care este închisă în present din cauza sancțiunilor internaționale și Vega Ploiești (Rompetrol) – unic producător de solvenți ecologici și bitumuri speciale.
„Rafinăriile își vor relua eforturile de aprovizionare, contribuind la stabilizarea pieței naționale într-un context dificil atât pentru producători, cât și pentru consumatori”, au declarat oficialii Rompetrol.
Reluarea producției vine într-un moment critic. Recent, Guvernul României a declarat situație de criză pe piața carburanților, valabilă de la 1 aprilie până la 31 iunie, ca urmare a escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu. Aprovizionarea constantă din surse interne devine astfel o prioritate strategică pentru securitatea energetică a țării.
Rompetrol Rafinare este controlată de KMG International (54,63%), Statul Român deținând, prin Ministerul Energiei, un pachet semnificativ de 44,7% din acțiuni.
