Ninsorile au pus stăpânire pe zonele înalte din România. Episodul de vreme rece este specific perioadei și este cunoscut în tradiția populară drept „zăpada mieilor”, un fenomen caracterizat prin reveniri temporare ale iernii la început de primăvară.
Cod portocaliu de ninsoare la munte
Ninsorile puternice au pus stăpânire pe zonele montane din mai multe județe ale țării, unde autoritățile au emis avertizări de vreme severă și intervin pentru menținerea circulației în condiții de siguranță. Meteorologii au emis sâmbătă avertizări nowcasting cod portocaliu de ninsoare, valabile până la ora 12:00, pentru altitudini de peste 1.800 de metri din județele Brașov, Argeș, Prahova și Dâmbovița. Totodată, precipitații însemnate cantitativ sunt prognozate până luni dimineață în cea mai mare parte a țării.
Strat consistent de zăpadă în Gorj și intervenții pe drumuri
În zona montană Novaci – Rânca, din județul Gorj, stratul de zăpadă depus a depășit deja 35 de centimetri. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova au anunțat că intervențiile s-au desfășurat pe tot parcursul nopții pentru a menține carosabilul practicabil.
„În zona montană a județului Gorj a nins însemnat cantitativ, iar vântul a viscolit zăpada proaspăt depusă. S-a acționat toată noaptea pentru menținerea drumurilor deschise circulației”, au transmis drumarii. Utilajele au intervenit cu lamă și material antiderapant inclusiv pe DN 7A, în zona Vidra.
Probleme și în centrul țării. Avertismente pentru șoferi
Și în centrul țării ninsorile au creat dificultăți. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că utilajele de deszăpezire acționează pe mai multe drumuri naționale din județele Brașov, Sibiu și Harghita, în special la altitudini ridicate.
„Ninge în zona montană din centrul țării! Utilajele intervin pe drumurile naționale aflate la mare altitudine”, au transmis reprezentanții DRDP Brașov, care le recomandă șoferilor să circule cu prudență.
Ninsori consistente au fost semnalate și în alte zone montane, precum Muntele Mic (Caraș-Severin) și stațiunea Straja (Hunedoara), unde peisajul a redevenit unul de iarnă. Autoritățile atrag atenția șoferilor să nu plece la drum fără echiparea corespunzătoare a autovehiculelor.
