Ajutoare directe pentru locuitorii din Sectorul 4. Daniel Băluță promite bani pentru carburant, transport la jumătate de preț și facilități extinse

Primarul Daniel Băluță anunță un pachet amplu de măsuri sociale care vizează zeci de mii de locuitori din Sectorul 4. Începând cu 1 aprilie, autoritățile locale vor acorda sprijin financiar pentru carburant, reduceri consistente la transportul public și facilități legate de taxe, în încercarea de a compensa scumpirile din ultima perioadă.

Ajutor pentru carburant: 600 de lei pentru familiile eligibile

Cea mai importantă măsură anunțată este acordarea unui sprijin financiar pentru carburant, în valoare totală de 600 de lei pentru fiecare familie eligibilă. Suma va fi distribuită în trei tranșe egale, de câte 200 de lei, la intervale de două luni, pe o perioadă de șase luni. Programul este destinat persoanelor active, care merg la serviciu și sunt afectate direct de creșterea prețurilor la combustibil.

Pentru a beneficia de acest ajutor, locuitorii trebuie să îndeplinească mai multe condiții:

  • să aibă domiciliul în Sectorul 4 de cel puțin un an
  • să fie angajați
  • venitul pe membru de familie să nu depășească 5.000 de lei
  • să dețină un autoturism de maximum 2.000 cmc

Sprijinul se acordă pentru un singur autoturism per familie.

Transport mai ieftin: reducere de 50% la STB și Metrorex

Un alt pilon important al pachetului de măsuri îl reprezintă reducerea cu 50% a abonamentelor pentru transportul public. Facilitatea se va aplica atât pentru STB, cât și pentru Metrorex și este destinată locuitorilor din Sectorul 4 care îndeplinesc criteriile stabilite de autorități. Măsura vine ca un sprijin direct pentru cei care folosesc zilnic transportul public, în contextul creșterii costurilor de trai.

La ora aceasta există 3 categorii de abonamente. Cel de la STB în valoare de 80 de lei, cel de la metrou în contravaloare de 100 de lei şi cel mix, adică STB plus Metrorex de 160 de lei. Pentru oricare dintre aceste abonamente, primăria sectorului 4, de asemenea pentru oamenii care au loc de muncă, un contract de muncă cu o durată mai mare de 3 luni de zile, respectiv sunt cu domiciliul în sectorul 4 şi au acelaşi categorii de venit, repet, 5.000 de lei per membru de familie sau 10.000 de lei per gospodărie, oferim un ajutor de 50% din aceste abonamente pentru că ne interesează în mod direct să venim în sprijinul celor care aduc plus valoare economiei României”, a subliniat Daniel Băluță.

Facilități locale: taxe suspendate și sprijin pentru parcări

Pe lângă ajutoarele directe, administrația locală a anunțat și suspendarea pe termen nelimitat a taxei de dezvoltare urbană, o măsură care reduce presiunea financiară asupra locuitorilor. În ceea ce privește parcările, autoritățile locale au în vedere măsuri care să faciliteze accesul și costurile pentru rezidenți, în contextul creșterii generale a cheltuielilor legate de mobilitate. „Prima măsură pe care am luat-o este aceea de a anula taxa de regenerare urbană, începând cu data de 1 aprilie. Deja această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 4 cei care au plătit integral această taxă li se va restitui suma de 444,75 lei sau, la solicitarea acestora, se poate face o compensare cu alte taxe şi impozite locale. Cei care nu au plătit până la această dată taxa de regenerare urbană vor trebui să achite contravaloarea acestea pe lunile ianuarie, februarie şi martie, cuantumul acestei sume este de 148,25 lei”, a anunţat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, într-o conferinţă de presă.

Pentru ca suma să fie virată sau compensată, beneficiarii trebuie să își creeze un cont pe aplicația PS4, disponibilă atât pentru iOS, cât și pentru Android, sau să folosească platforma online startps4.ro.

Măsuri de sprijin în contextul scumpirilor

Pachetul de sprijin este orientat în special către persoanele active, cu venituri medii sau reduse, considerate cele mai afectate de scumpirile recente. Autoritățile estimează că programul ar putea ajunge la zeci de mii de familii din Sectorul 4, fiind una dintre cele mai ample inițiative locale de acest tip. Primarul Daniel Băluță a subliniat că măsurile sunt gândite ca un răspuns direct la creșterea prețurilor la energie, combustibili și alte cheltuieli esențiale, scopul fiind menținerea unui nivel de trai decent pentru locuitori.

Am pus la dispoziţie a cetăţenilor flyere în acest sens, pe care le vom distribui în fiecare gospodărie din sectorul 4, cât şi un tutorial pe care îl vom posta atât pe site-ul primăriei cât şi pe alte pagini şi îl vom promova astfel încât oamenii să ştie cu foarte multă uşurinţă ce au de făcut, pentru a accesa acest ajutor”, a mai spus primarul. Inițiativa vine într-un moment în care costurile zilnice au crescut semnificativ, de la carburant până la utilități și alimente. Prin acest pachet, administrația locală încearcă să ofere soluții rapide și concrete pentru a reduce impactul economic asupra populației, mizând pe intervenții directe în bugetele familiilor.

 

Articole similare

Ultimele Articole