Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, le-a cerut public managerilor de spitale să raporteze infecțiile nosocomiale. El a subliniat că „nu este o ruşine, nu este o stigmă, nu înseamnă că spitalul e mai rău” dacă se decide oprirea internărilor pentru a gestiona situația. Oficialul a amintit că nu există spitale în lume fără infecții asociate actului medical, însă acestea sunt raportate și controlate pentru a nu se extinde.
„Vreau să clarific un lucru care este evident: nu există niciun spital în lumea asta care nu are infecţii asociate activităţii medicale, asta ca să excludem acel narativ în care doar România sunt infecţii nosocomiale. Nu! Orice activitate medicală, atunci când vorbim de un pacient critic care stă internat în terapie intensivă pentru o perioadă lungă de timp, care beneficiază de o conduită terapeutică invazivă, are riscul infecţiilor asociate activităţii medicale. Secretul este să le monitorizăm, să le raportăm aşa cum sunt, să nu le ascundem – şi asta spun săptămânal de opt luni de zile – pentru că doar dacă le monitorizăm şi le raportăm corect le putem controla şi limităm extinderea lor de la un pacient la altul.”, a susținut Rogobete într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti.
Acesta a amintit că în România au avut loc „episoade dramatice” legate de efectele infecțiilor nosocomiale, cum a fost situația de la Iași. În urma acestor evenimente, au fost adoptate și modificări legislative, a spus ministrul.
„Despre nosocomialele astea s-a vorbit în România 20 de ani, s-a tot constatat, dar nu au fost niciodată luate măsuri concrete care să reducă acest fenomen. Măsurile astea concrete nu pică din cer, ele tot cu oameni se fac! Cum? Cu oameni dedicaţi care asta fac în fiecare zi. (…) Am adaptat legislaţia în acest sens.”, mai spune ministrul.
Potrivit lui Alexandru Rogobete, ultimul curs „naţional serios” pentru instruirea personalului medical în gestionarea și prevenirea infecțiilor nosocomiale a avut loc în România acum aproximativ zece ani, în timp ce în alte țări europene personalul din secțiile ATI urmează astfel de cursuri și susține examene la fiecare doi ani.
„Solicit managerilor să raporteze infecţiile nosocomiale. Nu este o ruşine, nu este o stigmă, nu înseamnă că spitalul e mai rău dacă un manager spune «stop joc, am nu ştiu ce bacterie, cinci zile nu mai internăm, intrăm în procedură de dezinfecţie». Aşa e normal să se întâmple! Doar că, ani la rând, când a apărut o astfel de situaţie, ea a devenit ştire naţională şi tot felul de experţi în orice, dar mai puţin în medicină, puneau o presiune excesivă pe unitatea sanitară şi în mentalul colectiv s-a creat aceată imagine, că doar în România sunt infecţii. Nu e aşa! Ca să terminăm odată cu narativul ăsta, cred că trebuie să fim oneşti şi transparenţi.”, a adăugat ministrul Sănătății.
