O tânără însărcinată a murit la spital în urma unui grav accident de circulație între două mașini pe Valea Oltului. Alte trei persoane au fost rănite în impactul frontal.
Un șofer în vârstă de 53 de ani a intrat pe sensul opus și a lovit mașina condusă de un tânăr de 27 de ani, care ulterior a fost proiectată în zona căii ferate.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din județul Ilfov, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, din județul Sibiu, acesta din urmă fiind proiectat în zona căii ferate. În urma impactului, conducătorul auto în vârstă de 27 de ani, o pasageră de 23 de ani din același autoturism, precum și o altă pasageră din celălalt autovehicul au fost răniți.
La fața locului s-a deplasat un elicopter din Dolj.
În urma accidentului rutier au rezultat 4 victime, care au fost transportate la spital, astfel: o persoană de sex masculin (șoferul mașinii răsturnate) transportată la UPU Sibiu, alte două victime (sex masculin și sex feminin) la UPU Vâlcea, iar persoana resuscitată, femeia însărcinată, transportată de elicopter la Craiova.
La scurt timp, însă, la spital, tânăra în vârstă de 23 de ani, însărcinată în 26 de săptămâni a fost intubată, însă a murit. Nici pentru bebeluș medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
