Tribunalul de arbitraj de la Washington a decis să respingă pretențiile formulate de dezvoltatorul israelian Plaza Centers N.V. împotriva României, în litigiul legat de proiectul imobiliar „Casa Radio” din București. Dezvoltatorul cerea peste 400 de milioane de euro.
Conform Mediafax, proiectul „Casa Radio”, redenumit ulterior Dâmbovița Center, a fost demarat în 2006 ca un parteneriat public-privat între statul român și Plaza Centers, parte a grupului israelian Elbit Imaging, activ în domeniul imobiliar.
Pentru dezvoltarea proiectului Dâmbovița Center a fost înființată o companie în care statul român, prin Ministerul Dezvoltării Regionale de la acea dată, deținea 15%, în timp ce Plaza Centers controla 75%, restul fiind deținut de o companie românească.
Investiția viza transformarea clădirii abandonate Casa Radio, situată pe Splaiul Independenței și începută înainte de 1989, într-un complex urban multifuncțional, cu centre comerciale, birouri, spații hoteliere și rezidențiale. Proiectul trebuia să fie dezvoltat de compania israeliană Plaza Centers, controlată de omul de afaceri Mordechay Zisser – care deține și hotelul Radisson SAS de pe Calea Victorie.
Investiție de miliard de euro, nerealizată
Proiectul a fost anunțat în 2006 drept unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est, cu o valoare estimată la aproximativ 1 miliard de euro. Investiția nu a mai fost realizată, iar dezvoltatorul a acuzat statul român că a blocat-o și a cerut despăgubiri de peste 400 de milioane de euro.
Decizia nu este definitivă
Conform regulilor ICSID, decizia tribunalului de arbitraj în cazul Plaza Centers împotriva României nu este definitivă și poate fi contestată într-un termen de până la patru luni.
În paralel, există un alt litigiu, în care statul român cere rezilierea contractului și despăgubiri, aflat pe rolul Curții de Arbitraj Internațional de la Londra. Prima înfățișare este programată în mai 2027.
O anchetă a Digi 24, din anul 2018, îl citează pe Nicușor Dan:
„Obligaţia investitorilor era ca proiectul să fie realizat în cinci ani, n-au făcut, la un moment dat prin 2008- 2009 au dat un PUZ ca să facă proiectul, a venit criza, în mod normal, statul român în momentul ăsta, atâta timp cât investitorul nu şi-a respectat obligaţiile de a construi în cinci ani, trebuie să ia pur şi simplu terenul înapoi”.
În martie 2018, Autoritatea americană pentru Reglementarea Pieţei de Capital a amendat firma israeliană cu 500.000 de dolari după ce au apărut suspiciuni privind plata mai multor milioane de dolari unor consultanţi offshore şi agenţi de vânzări pentru un imobil din România.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a reacționat după ce România a obținut un rezultat favorabil în arbitrajul internațional privind proiectul Casa Radio:
„România a câștigat un arbitraj internațional cu o miză de peste 300 de milioane de euro. O corecție importantă a unor erori din trecut, care pune interesele statului şi ale cetățenilor pe primul loc. În vremuri în care fiecare leu contează, astfel de rezultate înseamnă resurse critice pentru România. Atunci când ne susținem corect poziția, putem proteja eficient interesele financiare ale statului”, a spus Ministrul Finanțelor.
