Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești, una dintre cele trei unități de rafinare active din România va fi repornită după ce autoritățile de la București au obținut o derogare specială din partea Statelor Unite. Decizia, anunțată de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, este considerată crucială pentru stabilizarea pieței carburanților, într-un context în care prețurile la pompă au atins niveluri ridicate.
Unitatea industrială a fost oprită în toamna anului trecut după extinderea sancțiunilor americane asupra companiei ruse Lukoil. Acum, România se numără printre puținele state care au primit undă verde pentru reluarea activității, alături de Germania.
„E o veste extrem de importantă: am primit confirmarea oficială din partea Guvernului american pentru derogarea de la sancțiunile împotriva Lukoil, pentru ca România să repornească rafinăria Petrotel”, a declarat ministrul Energiei.
Rafinăria ar putea fi repornită în 45 de zile
Potrivit ministrului Energiei, rafinăria Petrotel ar putea redeveni operațională în aproximativ 45 de zile. Odată repornită, aceasta va produce benzină, motorină și combustibil pentru aviație, atât pentru consumul intern, cât și pentru export. Capacitatea unității este estimată la aproximativ 2,4 milioane de tone de țiței anual, ceea ce ar putea acoperi circa 21% din producția totală de carburanți a României. În aceste condiții, autoritățile consideră că reluarea activității va reduce presiunea asupra importurilor și va contribui la echilibrarea pieței.
”În condiţiile în care motorina costă dublu pe pieţele internaţionale faţă de acum o lună, în România avem o creştere de 30 şi ceva la sută, deci înseamnă că vom avea preţuri mai mici decât în restul regiunii”, a precizat Bogdan Ivan, pentru Antena 3 CNN.
Un element-cheie al derogării obținute de România este interdicția utilizării țițeiului din Rusia. Autoritățile au dat asigurări că rafinăria va funcționa exclusiv cu materie primă provenită din alte piețe internaționale. Această condiție a fost decisivă pentru aprobarea acordului de către Washington, în contextul sancțiunilor impuse companiilor rusești după declanșarea conflictelor geopolitice din regiune.
Impactul asupra prețurilor la carburanți
Reluarea producției la Petrotel vine într-un moment în care prețurile carburanților sunt ridicate. În București, benzina standard depășește 8,7–9 lei pe litru, în funcție de rețea, în timp ce motorina standard se apropie de 9,7 lei, iar variantele premium depășesc frecvent 10 lei pe litru. Autoritățile estimează că repornirea rafinăriei ar putea contribui la scăderea prețurilor sau cel puțin la stabilizarea acestora, prin creșterea ofertei interne și reducerea dependenței de importuri. În plus, România produce deja mai multă benzină decât consumă, iar surplusul este exportat în regiune. Creșterea capacității de rafinare ar putea consolida acest avantaj și ar putea poziționa țara printre piețele cu prețuri mai competitive din Europa de Est.
Petrotel este cea mai mică dintre cele trei rafinării funcționale din România. Celelalte două sunt Petromidia Năvodari, operată de Rompetrol, cu o capacitate de aproximativ 5 milioane de tone anual, și Petrobrazi, operată de OMV Petrom, cu circa 4,5 milioane de tone anual.
