Tucker Carlson regretă susținerea oferită președintelui Donald Trump

Jurnalistul Tucker Carlsoni își exprimă regretul pentru susținerea oferită de-a lungul anilor președintelui Donald Trump. Afirmațiile au fost făcute în cadrul podcastului său, într-o discuție cu fratele său, Buckley Carlson, potrivit Agerpres. 

Jurnalistul a recunoscut că decizia de a-l susține pe liderul republican a avut consecințe pe care acum le resimte puternic. Acest lucru ne va bântui mult timp; mă va bântui pe mine”, a mărturisit Carlson, care a adăugat: „Vreau să-mi cer iertare că am indus în eroare oamenii. Nu a fost cu intenţie”. Tucker Carlson a fost, ani la rând, una dintre vocile principale ale curentului „trumpist” și un susținător vocal al acestuia, inclusiv în perioada în care era prezentator la Fox News.

Relația dintre cei doi s-a deteriorat în special pe fondul poziției președintelui american față de conflictul din Orientul Mijlociu, în special în ceea ce privește Israelul și războiul cu Iranul început în februarie. Carlson a criticat dur discursul lui Trump pe această temă: „josnic din toate punctele de vedere”. În același context, jurnalistul a subliniat că se simte responsabil pentru revenirea lui Trump la putere, conform sursei citate.

„Tu, eu şi toţi ceilalţi care l-au susţinut. Tu ai scris discursuri pentru el, eu am făcut campanie pentru el. Suntem cu toţii implicaţi în asta, fără îndoială”, i-a spus el fratelui său. „Tu, eu şi milioane de oameni ca noi suntem motivul pentru care se întâmplă asta chiar acum”.

Ce rol a avut Tucker Carlson

De-a lungul timpului, Carlson a fost unul dintre cei mai influenți susținători ai doctrinei „America First”, slogan central în campaniile lui Donald Trump. Jurnalistul nu doar că a promovat constant mesajele acestuia în spațiul public, dar a participat și la mitingurile de campanie din 2024.

La începutul lunii aprilie, președintele american a lansat un atac dur la adresa mai multor personalități media conservatoare care l-au susținut în trecut, dar care acum îl critică. Printre cei vizați s-au numărat Tucker Carlson, Megyn KellyAlex Jones și Candace Owens.

Articole similare

Ultimele Articole