Comisia economică a Senatului a dat, marţi, raport favorabil pentru proiectul privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes naţional până la 31 decembrie 2027, iniţiat de PSD.
S-au înregistrat 8 voturi „pentru”, 3 „împotrivă” și o abținere. Potrivit proiectului, se interzice, până la data de 31 decembrie 2027, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută.
Aceste dispoziţii nu se aplică acţiunilor deţinute de stat la companiile, societăţile şi instituţiile de credit care înregistrează pierderi pentru cinci ani consecutiv sau pentru care a fost declanşată, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvenţă, precum şi acţiunilor a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depăşeşte 5 milioane lei pentru fiecare companie, societate sau instituţie de credit în parte.
De asemenea, proiectul mai prevede că se suspendă, până la data de 31 decembrie 2027, orice operaţiuni privind înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la alte societăţi la care statul are calitatea de acţionar, aflate în curs de realizare.
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, unul dintre iniţiatorii proiectului, a arătat că social-democraţii nu sunt împotriva listării companiilor la bursă, dar contestă metoda şi momentul ales. „Ideea de principiu a acestei legi este următoarea: nu suntem împotriva, sub nicio formă, a listării la bursă a companiilor de stat. Asta s-a făcut şi în trecut. Trebuie să se facă şi în continuare. (…) Dar, văzând noi care este modul de abordare al Guvernului Bolojan, în speţă direct al doamnei vicepremier Gheorghiu, considerăm că azi nu este momentul sub nicio formă ca statul să înstrăineze acţiuni la companiil
Proiectul urmează să intre, cel mai probabil luni, în dezbaterea plenului Senatului, care este primul sesizat. Camera Deputaţilor este for decizional. Proiectul de lege a fost depus pe 20 aprilie, iar social-democratul Daniel Zamfir a argument atunci că programul de guvernare nu prevede vânzarea de active la unele dintre cele mai importante companii de stat. “În programul de guvernare nu există nicio referinţă cu privire la vânzarea activelor la CEC Bank, Portul Constanţa, Compania Aeroporturi, Salrom, Romgaz, Transgaz şi Hidroelectrica”, a precizat atunci acesta, potrivit Agerpres.
