Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin și cel al Statelor Unite, Donald Trump și au ținut astăzi un summit telefonic de o oră și jumătate, la inițiativa părții ruse. Cei doi lideri au vorbit despre situația din Iran și Ucraina și s-a stabilit, printre altele, că pe 9 mai, de „Ziua Victoriei” la Moscova, va fi armistițiu.
În ceea ce privește Iranul, Putin ar fi salutat decizia lui Trump de prelungire a încetării focului, considerând-o un pas esențial pentru stabilizarea Golfului Persic și oferirea unei șanse reale negocierilor privind programul nuclear iranian.
Dialogul a atins și o notă personală, președintele rus condamnând recentul incident armat de la dineul corespondenților de la Casa Albă și exprimându-și sprijinul pentru omologul său american.
Cooperarea economică nu a lipsit din discuții. Cei doi au discutat și despre potențiale proiecte reciproc avantajoase în domeniile energiei și economiei, indicând o dorință de normalizare a relațiilor bilaterale.
