Bugetul județului Ilfov pe 2026, aprobat

Prin vocea președintelui Hubert Thuma, Consiliul Județean Ilfov a anunțat aprobarea bugetului pe anul curent. „Am aprobat, astăzi, în ședință de consiliu, bugetul pe anul 2026 pentru județul Ilfov. Sunt bani pentru drumuri, spitale, școli, grădinițe, pentru proiectele de asistență socială – pentru cei în nevoie, dar și pentru cultură”, a spus Thuma.

„Ilfovul are nevoie de continuarea proiectelor de infrastructură, de sănătate, educație și de alte noi proiecte care să ofere comunității tot mai mari condiții de trai modern. În 2025, datele Evidenței Populației indicau un număr de 538.279 de locuitori în județul Ilfov. Datele din teren, arată negru pe alb – numărul s-a dublat – avem, la această oră, peste 1 milion de cetățeni, în comunitatea noastră, a mai adăugat oficialul.

„Este limpede – avem nevoie de drumuri noi, moderne, de extinderea spitalelor actuale, de construirea de ambulatorii, de noi școli. Din bugetul total de 926 de milioane de lei, alocăm anul acesta și fondurile necesare pentru continuarea proiectelor din cadrul programelor naționale și a celor fonduri europene”, a conchis Hubert Thuma.

Alocările bugetare pe 2026 în Județul Ilfov arată astfel:

  • Autorități executive, în valoare totală de 195.006.260 lei
  • Alte servicii publice generale, în valoare totală de 29.162.216 lei
  • Dobânzi, în valoare totală de 24.050.000 lei
  • Apărare, ordine publică și siguranță națională, în valoare totală de 2.023.000 lei
  • Învățământ, în valoare totală de 21.737.023 lei
  • Sănătate, în valoare totală de 81.467.841 lei
  • Cultură, recreere și religie, în valoare totală de 14.610.000 lei
  • Asigurări și asistență socială, în valoare totală de 105.655.020 lei
  • Alimentare cu apă, în valoare totală de 1.500.000 lei
  • Protecția mediului, în valoare totală de 85.671.589 lei
  • Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă, în valoare totală de 1.552.000 lei
  • Transporturi, în valoare totală de 363.843.136 lei.

 

Articole similare

Ultimele Articole