Disney vrea să transforme aplicaţia Disney+, care acum este gazda serviciului de streaming, într-una care să grupeze toate serviciile companiei. În cadrul celei mai recente conferinţe cu investitorii, şefii Disney au declarat că există intenţia de a aduce toate serviciile companiei sub un singur acoperiş digital, potrivit news.ro.
Acesta va fi aplicaţia Disney+ şi va găzdui, dincolo de filmele şi serialele serviciului de streaming, jocuri, produse promoţionale, bilete pentru parcurile Disney etc.
„Construim Disney+ pentru a servi ca o piesă digitală centrală şi interactivă a companiei. Şi, pe termen lung, veţi vedea cum diversele părţi ale companiei devin din ce în ce mai conectate”. Super aplicaţia este ideea noului CEO Josh D’Amaro, care şi-a propus să simplifice modul în care clienţii interacţionează cu produsele brandului.
