Nintendo anunţă majorarea preţului pentru consolele Switch 2

Nintendo anunţă majorarea preţului pentru consolele Switch 2 în mai multe pieţe internaţionale, pe fondul schimbărilor economice şi al costurilor tot mai mari din industrie. Compania japoneză spune că noile tarife vor intra în vigoare etapizat.

De la 1 septembrie, în loc de 470 de euro, Switch 2 va costa în Europa 500 de euro, potrivit News.ro. Momentul aplicării scumpirii diferă de la o regiune la alta, ca şi noile preţuri. În Japonia, de exemplu, scumpirea va intra în vigoare de la 25 mai. Producătorul spune că de vină pentru creşterea preţurilor este “impactul diferitelor schimbări ale condiţiilor de piaţă” şi că acesta este aşteptat să se extindă pe termen mediu şi lung.

În ultimul an fiscal, au fost vândute 19,86 de milioane de console Switch 2, depăşind versiunea anterioară, care ajunsese la 15,05 milioane de unităţi vândute în primul an. Compania se aşteaptă ca în următorul an fiscal să vândă 16,5 milioane de unităţi.

Japonia este însă piața cea mai afectată. Acolo, noile tarife vor intra în vigoare mai devreme, pe 25 mai 2026, iar toate modelele de Switch vor fi mai scumpe. Switch 2 va costa aproximativ 319 euro, față de 270 de euro până acum. În plus, și abonamentele Nintendo Switch Online vor avea prețuri mai mari, inclusiv planul anual pentru familii. Acţiunile Nintendo au scăzut luni cu 7% la Bursa de la Tokyo, după ce grupul japonez a majorat preţurile consolei de jocuri video Switch 2, iar analiştii nu se aşteaptă la o expansiune a pieţei în acest moment, conform Reuters.

Articole similare

Ultimele Articole