România a fost inclusă de guvernul din Ucraina pe lista statelor în raport cu care este acceptată dubla cetățenie, astfel românii pot dobândi cetățenia ucraineană în procedură simplificată, după ce autoritățile de la Kiev au inclus pe această listă 29 de țări.
Această decizie reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Ucraina, se arătă într-un comunicat al executivului de la București. Gvvernul de la Kiev a adoptat, pe 8 mai, un „decret privind modificările aduse listei statelor ai căror cetățeni (subiecți) dobândesc cetățenia ucraineană printr-o procedură simplificată”, conform Agerpres.
Anterior, lista inițială includea doar cinci state, respectiv Canada, Germania, Polonia, SUA și Cehia, însă prin noul act normativ au fost adăugate Austria, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Grecia, Danemarca, Estonia, Irlanda, Islanda, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Finlanda, Franța, Croația, Elveția și Suedia. În baza acestei legislații, cetățenii ucraineni pot dobândi a doua cetățenie fără a fi obligați să renunțe la cetățenia ucraineană.
De asemenea, actul normativ permite etnicilor ucraineni din statele respective să devină cetățeni ucraineni în procedură simplificată. Avocatul ucrainean de origine română Eugen Pătraș opinase, anterior, că decizia de a limita la cinci lista țărilor pentru care este acceptată dubla cetățenie reprezintă o formă de subapreciere a României de către autoritățile de la Kiev după ce, noua lege privind dobândirea și păstrarea cetățeniei ucrainene, intrată în vigoare începând cu data de 16 ianuarie, a stârnit nemulțumire în comunitatea românească din Ucraina, potrivit RFI.
