Reguli noi pentru șoferii care merg în Bulgaria

Șoferii români care circulă prin Bulgaria trebuie să respecte regulile privind taxele de drum. Ministerul Afacerilor Externe avertizează că lipsa unei viniete valabile poate duce la amenzi aplicate pe loc. Chiar dacă taxa este achitată ulterior, sancțiunea primită nu va fi anulată.

Șoferii care vor circula prin Bulgaria în 2026 trebuie să se pregătească pentru noile tarife ale vinietelor electronice. Autoritățile bulgare au anunțat că, începând cu 1 ianuarie, toate prețurile vor fi afișate atât în leva, cât și în euro. Cetățenii români pot călători în Bulgaria pe baza cărții de identitate sau a pașaportului aflat în perioada de valabilitate. Autoritățile acceptă atât pașaportul simplu și electronic, cât și pașaportul temporar. În cazul minorilor, certificatul de naștere nu este suficient pentru trecerea frontierei.

Cei care aleg să călătorească cu autoturismul personal trebuie să verifice cu atenție toate actele înainte de plecare. Este obligatoriu să aibă la ei permisul de conducere valabil, certificatul de înmatriculare, asigurarea internațională Carte Verde și vinieta electronică. Totodată, mașinile trebuie să fie echipate conform legislației bulgare cu triunghi reflectorizant, vestă reflectorizantă, extinctor și trusă medicală. O altă regulă importantă este folosirea fazei scurte pe toată durata deplasării, inclusiv pe timpul zilei.

MAE recomandă șoferilor să aibă asupra lor permisul românesc în original și să evite deplasarea pe baza unor documente provizorii. Autoritățile bulgare pot reține vehiculul și plăcuțele de înmatriculare dacă există probleme legate de acte, iar verificările pot dura până la 72 de ore, notează cancan.ro.

Articole similare

Ultimele Articole