În perioada ianuarie-martie 2026, datoria externă totală a României a crescut cu 3 062 milioane euro, potrivit unui comunicat de presă al BNR. Datoria externă pe termen lung a însumat 182.847 milioane euro, la 31 martie 2026. Suma reprezintă 79% din totalul datoriei externe.
Creșterea este cu 1,4% raportat la 31 decembrie 2025. „În perioada ianuarie-martie 2026, datoria externă totală a crescut cu 3.062 milioane euro, până la 231 525 milioane euro”, a transmis BNR.
Potrivit sursei citate, datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la 31 martie 2026, nivelul de 48.678 milioane euro. Exprimat în procente, suma reprezintă 21% din totalul datoriei externe, în creştere cu 1,1% faţă de 31 decembrie 2025. Din datele Băncii Naționale, în perioada ianuarie-martie 2026, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5.338 milioane euro. Valoarea este mai mică, comparativ cu 6.153 milioane euro în perioada similară a anului 2025. În structura deficitului, arată BNR, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 977 milioane euro.
Totodată, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 334 milioane euro. În schimb, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 305 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a adus o contribuţie pozitivă de 477 milioane euro.
