Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a respins proiectul de buget al companiei Tarom pe 2026, depus de reprezentanții liniei aeriene. Ministrul a le-a cerut să refacă proiectul și să țină cont de baze reale de venituri și cheltuieli. Reprezentanții companiei au două săptămâni pentru a reface propunerea de buget astfel încât veniturile și cheltuielile să fie pe baze realiste.
„Am semnat pentru ca Tarom să primească aport de capital social, conform planului agreat, însă am amânat cu două săptămâni aprobarea bugetului Tarom pentru că estimările de venituri prezentate nu sunt credibile și astfel vor crește pierderile”, a postat pe Facebook Radu Miruță.
„Estimările de venituri prezentate nu sunt credibile și, astfel, vor crește pierderile. Conducerea companiei a construit bugetul pe un grad de ocupare al aeronavelor de 79% în 2026, față de 72% în 2025. Problema este că realitatea arată exact invers: în primele patru luni din 2026, gradul de ocupare este de doar 66%, față de 72% în aceeași perioadă a anului trecut. Așadar, pentru a atinge cifra propusă în buget, având în vedere că deja pentru o treime din an sunt mult sub estimare, în restul perioadei ar fi nevoie de un salt enorm, fără să existe astăzi date care să indice o astfel de evoluție. Altfel, consecința va fi o nerealizare semnificativă a veniturilor, ceea ce înseamnă pierderi mari la final de an”, a mai explicat ministrul.
El susține că 63% din veniturile companiei naționale depind direct de gradul de ocupare al aeronavelor, iar cu această variabilă supraestimată, întregul buget devine nerealist. În plus, oficialul susține că bugetul este construit pe un preț al combustibilului mult sub nivelul actual al pieței, ceea ce generează o altă componentă semnificativă de pierderi. „Pe hârtie, cifrele pot arăta bine dacă sunt construite pe ipoteze optimiste. În practică însă, asta înseamnă pierderi mai mari la final de an. Rolul meu nu este să aprob bugete care «ies» din pix, ci să cer bugete construite pe realitate”, a mai spus Miruță.
