Regizorul Cristian Mungiu, laureat cu premiul Palme D’or la Festivalul de Film de la Cannes, s-a întors duminică seara în România și a făcut primele declarații în fața jurnaliștilor, la aeroport.
„Ne-am bucurat foarte mult, am sperat foarte mult că e posibil, vă dați seama. Dar la Cannes nu poți să-ți propui să iei un premiu, depinde cine e în juriu, depinde cum sunt celelalte filme”, a declarat Cristian Mungiu la sosirea pe aeroport. Regizorul a arătat că premiul ajută filmul să aibă o viață internațională mai bună: „Ne bucurăm foarte mult că a ieșit așa, pentru că e un film care implică un anume fel de curaj. Premiul îl va ajuta să aibă o viață în lume, să trezească curiozitatea de care are nevoie să fie descoperit.”
Mungiu a vorbit despre semnificația celui de-al doilea Palme d’Or din cariera sa, dar și despre șansele la Oscar ale filmului: “Pune mai puțină greutate decât primul. Primul te califică drept un autor valabil în lumea acestui gen de film“.
„În momentul de față, ce mă bucură e că viața acestui film abia începe cu acest Palme d’Or. Pentru prima dată, așa cum am zis încă dinaintea proiectului de la Cannes, o să avem niște șanse la Oscar. Deci, nu știu, nu pot să promit nimic altceva, decât că o să avem o campanie. De data asta sper să fie sprijinită nu numai de distribuitori americani ci, pe cât posibil, și de noi, cu forțele noastre din România”.
Mungiu a vorbit și despre legătura cu cazul familiei Bodnariu, de la care s-a inspirat
“Acest Palme d’Or nu mi-aparține doar mie, aparține cinematografiei române și am niște așteptări. Eu am rugămintea și pretenția ca statul român să încerce să dea un pic mai mult înapoi culturii și cinematografiei, pentru că noi am făcut partea noastră. E un pic stânjenitor că 20 de ani după ce am luat primul Palme d’Or ne-ntoarcem acum și noi nu avem încă o sală de premieră la care să prezentăm filmul ăsta în București”, a declarat regizorul, potrivit TVR.
Mungiu a vorbit și despre legătura cu cazul familiei Bodnariu, de la care s-a inspirat. “E un film ficțional care e inspirat din mai multe situații de felul ăsta. Sigur că aia a fost situația cea mai populară și cea mai mediatizată de presă, dar, dacă vă uitați, am așteptat mai bine de 10 ani până să fac filmul” – a declarat cineastul.
„În ultimele 24 de ore am primit 5 premii pentru acest film. A fost declarat cel mai bun film de toate juriile din Cannes. Înseamnă că atinge mai mult decât o anumită clasă socială. Mă interesează foarte mult ca filmul ăsta să nu fie confiscat în România ca propagandă, nici de tabăra ultraconservatoare, nici de cea ultraliberală”, a conchis Mungiu.
