Invitat în cadrul emisiunii „Vezi ce crezi”, realizată de Dana Chera la Metropola TV, liderul sindical Dumitru Costin a explicat miza din spatele proiectului minireactoarelor de la Doicești, susținând că totul a pornit în toamna anului 2020. În acea perioadă, doi membri ai guvernului de atunci, Nicolae Ciucă și Virgil Popescu, ar fi primit la Washington o listă de solicitări economice din partea oficialilor americani, menite să promoveze interesele companiilor din Statele Unite.
Printre aceste teme s-a numărat proiectul experimental de la Doicești cu firma americană NuScale, asumat ulterior și de președintele Klaus Iohannis, dar și răscumpărarea de către Romgaz a concesiunii deținute de Exxon în Marea Neagră, o tranzacție descrisă ca fiind extrem de profitabilă pentru compania americană.
Dumitru Costin afirmă că proiectul NuScale fusese oprit pe teritoriul american și că România a devenit clientul care acceptă să dezvolte acest proiect pilot pe propriile resurse financiare. În final, el atrage atenția asupra costurilor uriașe, estimate inițial la aproximativ 7 miliarde de dolari, dar care ar putea crește fără o limită clară.
