Europa îmbătrânește! Scrisoare oficială către Ursula von der Leyen

Realitatea pe care o trăim nu mai este doar o provocare a viitorului, ci o urgență a prezentului. Conform cifrelor Eurostat, până în 2100, populația UE va scădea cu 53 de milioane de cetățeni. România riscă să ajungă la aproape 14,4 milioane. Apoi până la sfârșitul secolului, 1 din 3 cetățeni europeni va avea peste 65 de ani, iar numărul seniorilor de peste 80 de ani se va tripla. Acesta este contextul în care europarlamentara social-democrată Gabriela Firea, împreună cu Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, a organizat la Bruxelles, evenimentul cu tema „Health at a Crossroads: Active Aging, Prevention & Demographic Resilience”.

La eveniment au participat europarlamentari și parlamentari din România, profesori universitari, medici cu experiență, specialiști în demografie, personalități active ale societății civile, iar concluziile dezbaterilor se vor constitui într-o scrisoare oficială adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În document se va solicita ferm ca politicile de îmbătrânire activă să devină o componentă esențială a strategiei demografice europene. De asemenea, se va cere adaptarea la realitate a planurilor naționale demografice din fiecare stat al UE.

De asemenea, scrisoarea va conține și o solicitare pentru înființarea unui fond european dedicat infertilității. În această privință, situația este alarmantă pe întreg continentul. În România, cifrele arată la fel de grav: 1 din 5 cupluri se confruntă cu probleme de infertilitate.

„Am demonstrat prin programele pe care le-am inițiat anterior, ca Primar General al Capitalei și ca Ministru al Familiei, că implicarea statului face diferența: prin sprijinul oferit, s-au născut peste 3.000 de copii”, spune Gabriela Firea. „Pentru a extinde acest sprijin la nivel european, împreună cu experții și participanții la dezbatere, am hotărât să trimitem o scrisoare deschisă Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Solicităm ferm înființarea unui Fond European dedicat accesului la tratamente pentru fertilitate și rezilienței demografice”, adaugă social-democrata și precizează că prin acest mecanism, se cere ca atât sprijinul financiar, cât și accesul la procedurile de fertilizare in vitro (FIV) să fie egale în toate statele membre.

Articole similare

Ultimele Articole