Creștinii ortodocși intră luni, 8 iunie 2026, în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, una dintre cele patru mari perioade de post de peste an. În 2026, postul va dura 21 de zile, până la 28 iunie inclusiv, fiind cea mai lungă perioadă de postire închinată celor doi mari apostoli din ultimii opt ani.
În anul 2026, Paștele a fost sărbătorit pe 12 aprilie, ceea ce a determinat o perioadă mai lungă între Rusalii și praznicul din 29 iunie. Astfel, postul începe pe 8 iunie 2026 și durează 21 de zile.
Postul este rânduit în cinstea marilor apostoli Petru și Pavel, considerați stâlpi ai Bisericii creștine. Tradiția bisericească îl leagă de pregătirea apostolilor pentru misiunea de propovăduire a Evangheliei după Pogorârea Sfântului Duh. Credincioșii sunt îndemnați să îmbine înfrânarea alimentară cu rugăciunea, spovedania, participarea la slujbe și faptele de milostenie.
Acest post este considerat unul dintre cele mai ușoare din calendarul ortodox din punct de vedere alimentar, deoarece include numeroase zile cu dezlegare la pește. În 2026, sunt prevăzute 12 astfel de zile.
Tradiții și obiceiuri populare – Postul Sânpetrului
În cultura populară românească, postul este cunoscut și sub numele de Postul Sânpetrului. În multe regiuni ale țării, perioada este însoțită de obiceiuri și credințe transmise din generație în generație.
Printre tradițiile întâlnite în folclor se numără purtarea pelinului sau a usturoiului ca simbol al protecției împotriva răului, rugăciuni speciale pentru sănătate și pentru ocrotirea gospodăriei, pregătirea sufletească pentru sărbătoarea din 29 iunie și respectarea unor interdicții privind munca în ziua praznicului Sfinților Petru și Pavel.
În mediul rural, ziua de 29 iunie este asociată și cu începutul unor activități agricole de vară și cu numeroase credințe legate de vreme, recolte și protecția animalelor, potrivit ziarulunirea.ro.
