Eurofonduri mai aproape de oameni: Bani europeni pentru categorii vulnerabile prin Fondul Social European și Garanția pentru Tineret

Comisia pentru Cultură și Educație (CULT) a Parlamentului European a adoptat o serie de amendamente esențiale depuse de europarlamentara social-democrată Gabriela Firea. Modificările vizează două dosare strategice pentru viitorul comunităților locale: Fondul Social European și Garanția pentru Tineret. Noile măsuri promit o direcționare mult mai eficientă a banilor europeni către categoriile vulnerabile, sprijin direct pentru artiști și o abordare complet nouă în combaterea șomajului în rândul tinerilor.

Fondul Social European: Protecție în fața AI și siguranță pentru creatori

În cadrul discuțiilor pe marginea Fondului Social European, Gabriela Firea a obținut sprijinul colegilor eurodeputați pentru adaptarea finanțărilor la realitățile erei digitale și ale inteligenței artificiale. Modificările propuse se concentrează pe două direcții majore.

Prima se constituie într-un scut împotriva pericolelor din mediul online. „Am cerut ca banii europeni să ofere o plasă de siguranță reală în fața noilor tehnologii. Am obținut susținere pentru educația digitală și protejarea tinerilor, a copiilor, a persoanelor vulnerabile și a seniorilor împotriva manipulării și a dezinformării online”, a declarat Gabriela Firea.

O a doua direcție vizează oamenii care muncesc în cultură și în sectoarele creative, pentru care au fost adoptate măsuri de protecție socială și care pot beneficia de condiții echitabile de muncă și programe de recalificare profesională, vitale în contextul în care inteligența artificială transformă piața muncii.

Reformă radicală în Garanția pentru Tineret: Instituțiile culturale devin puncte de sprijin

Cea mai profundă transformare vizează Garanția pentru Tineret, unde eurodeputata a impus o schimbare completă de paradigmă în abordarea tinerilor din categoria NEET (cei care nu sunt incluși în sistemul de educație, ocupare sau formare). „Adevărul este că un tânăr debusolat nu va merge niciodată de bunăvoie la un ghișeu rece ca să completeze un dosar de șomaj. Instituțiile și canalele de comunicare clasice, pur și simplu, nu ajung la ei”, afirmă Gabriela Firea. „Pentru ei, am cerut și am obținut o schimbare clară de abordare. Am propus ca bibliotecile, muzeele, centrele de tineret și organizațiile culturale locale să devină oficial puncte de sprijin și de contact timpuriu pentru acești tineri! Mai ales în satele sărace sau în cartierele urbane defavorizate, aceste spații vor fi puntea lor de salvare, un locul unde sunt ascultați, își recapătă încrederea și primesc ajutor concret ca să se întoarcă la școală sau să își găsească de muncă”, a precizat europarlamentara social-democrată..

Soluții împotriva depopulării rurale: Finanțare pentru tradiții și meșteșuguri

Pentru a combate exodul tinerilor din zonele rurale și din regiunile afectate de declin demografic, pachetul de amendamente introduce stimulente financiare directe pentru economia locală. În primul rând, măsurile se referă la finanțarea meșteșugurilor tradiționale și a patrimoniului viu pentru a le permite tinerilor să învețe meserii de la specialiști. Apoi asigură sprijin pentru dezvoltarea de mici afaceri bazate pe producția locală, oferind astfel tinerilor argumente economice solide pentru a rămâne și a munci în comunitățile lor natale.

Adoptarea acestor documente în Comisia CULT reprezintă pasul decisiv înainte ca noile regulamente să intre în vigoare și să poată fi implementate la nivelul statelor membre. Gabriela Firea a subliniat că toate aceste modificări au fost fundamentate pe discuții directe cu tineri, profesori, oameni din cultură și cu familii din comunitățile noastre.

Articole similare

Ultimele Articole