Reprezentanții PNL au votat în Biroul Politic Național să nu facă o alianță cu PSD

Reprezentanții PNL au votat în ședința de luni să nu facă o alianță cu PSD. Au fost 39 de voturi „pentru”, 10 impotriva și 5 abțineri. De precizat e că 14 filiale județene PNL nu au fost cu Bolojan.

Dintre cei care au fost „împotrivă” sau au decis să se abțină de la vot îi enumerăm pe: Adrian Veștea, Hubert Thuma, Alina Gorghiu, Andrei Baciu, Dan Meran, Monica Anisie, Ionuț Stroe, Nicoleta Pauliuc, Cătălin Predoiu, Alin Tișe, Valeriu Iftime, Alexandru Popa, George Starlat, Ion Iordache, Marcel Vela, conform unor surse politice.

Ședința are loc după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea, lider liberal și fost ministru al Dezvoltării.

„Suntem într-o situație cum partidul nu a mai fost de mult și avem trei problematici. Avem anunțul de dumunică dimineață al președintelui României prin care Adrian Veștea este propus în calitate de premier în așa fel încât să formeze un Guvern. Acest anunț s-a facut în condițiile în care domnul Veștea nici pe mine, nici pe domnul secretar general nu ne-a anunțat în prealabil. Din acest punct de vedere a fost cel puțin o atitudine cel putin necolegială. E vorba de o situație în care e pus partidul. (…)

Am dat până acum 3 decizii în care am spus că nu vom mai intra într-o formă de Coaliție cu ei. Aceste decizii s-au luat și înainte de moțiune, dar și după. Dacă acceptăm orice fel de discuție legată de un Guvern condus de Adi Veștea înseamnă că trebuie să invalidăm deciziile anterioare. (…).

Pentru a vedea unde suntem, vă supun din nou votului reconfirmarea deciziilor anterioare ca soluția politică pe care o propune PNL să nu ne duca la o întelegere cu PSD. În funcție de acest vot ne setăm discuțiile. Cine e de acord să ne reconfirmam deciziile fără PSD?”, le-ar fi spus Bolojan liberalilor, conform unor surse, potrivit stiripesurse.ro.

Inquam Photos / George Calin
Inquam Photos / George Calin

Inquam Photos / George Calin
Inquam Photos / George Calin

Articole similare

Ultimele Articole