Rusia, reacționează la decizia lui Boc și cere sancțiuni

Ruaia a transmis reacții oficiale pe mai multe canale după decizia primarului municipiului Cluj-Napica de a nu permite intonarea imnului Federației Ruse și arborarea steagului acestei țări la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică ce se va desfășura în perioada 26-28 iunie în BT Arena din localitate.

Dmitry Svishchev, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru Sport al Dumei de Stat a Rusiei a catalogat decizia primarului clujean ca „PR politic” și a transmis un mesaj ferm. „Aceasta reprezintă o încălcare a obligațiilor organizatorului competițiilor internaționale.Dacă această situație nu va fi remediată, atunci organizatorul trebuie să fie sancționat, atât de federația internațională, cât și de Comitetul Internațional Olimpic. Am văzut deja decizii ale federațiilor internaționale privind retragerea dreptului unor țări de a organiza competiții din cauza neadmiterii sportivilor ruși. În acest caz, același scenariu ar putea aștepta și România”, a transmis Svishchev.

Critici au venit și din partea Valentinei Rodionenko, antrenoare emerită din perioada fostei Uniuni Sovietice. Aceasta a afirmat că deciziile privind participarea sportivilor și condițiile de desfășurare a competițiilor nu pot fi influențate de autoritățile locale. „Nu mă așteptam ca, după decizia clară și fără echivoc a federațiilor internaționale și europene de gimnastică de a ridica toate restricțiile impuse sportivilor ruși, să apară astfel de incidente. Primarul orașului în care are loc turneul nu poate decide în ce condiții participă sportivii”, a spus Rodionenko. Ea i-a transmis lui Emil Boc să se ocupe mai degrabă de îmbunătățirea vieții locuitorilor orașului său, decât de politică externă.

Cluj-Napoca găzduiește în perioada 26-28 iunie Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică competiție la care participă unele dintre cele mai valoroase sportive ale momentului din gimnastica ritmică mondială.

Articole similare

Ultimele Articole