În fiecare an, la data de 2 iulie, românii de pretutindeni își îndreaptă gândurile și rugăciunile către una dintre cele mai luminoase și impunătoare figuri din istoria și spiritualitatea noastră: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Această zi nu marchează doar trecerea în veșnicie a marelui domnitor al Moldovei (2 iulie 1504), ci și celebrarea unui model de demnitate, credință și jertfă pentru neam.
O domnie sub semnul crucii și al sabiei
Ștefan cel Mare a condus Moldova timp de 47 de ani (1457–1504), o perioadă de o stabilitate și o înflorire culturală fără precedent într-o epocă marcată de conflicte sângeroase. Într-un context geopolitic extrem de dificil, prins între Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei, Ștefan a reușit să mențină independența țării sale.
Dincolo de geniul său militar, recunoscut în epocă chiar și de adversari – Papa Sixt al IV-lea numindu-l „Atletul lui Hristos” (Athleta Christi) –, Ștefan a rămas în conștiința poporului ca un ctitor neobosit.
Tradiția spune că după fiecare victorie purtată împotriva dușmanilor creștinității, voievodul ridica o biserică sau o mănăstire. Putna, Voroneț, Sucevița sau Neamț sunt doar câteva dintre nestematele care vorbesc și astăzi despre evlavia sa.
De la „Cel Mare” la „Cel Sfânt”
Deși poporul l-a numit „sfânt” încă din timpul vieții (așa cum notează cronicarul Grigore Ureche), canonizarea sa oficială de către Biserica Ortodoxă Română a avut loc abia în anul 1992. Mulți s-au întrebat de-a lungul timpului cum se împacă portretul unui conducător medieval, care a purtat războaie și a aplicat legi aspre, cu statutul de sfânt. Răspunsul stă în profunzimea pocăinței sale și în scopul acțiunilor sale:
– Apărător al creștinătății: Războaiele sale nu au fost de cucerire, ci de apărare a credinței și a pământului strămoșesc.
– Smerenie în fața lui Dumnezeu: După marile victorii, Ștefan nu își apropia meritele, ci postea și mulțumea Divinității, atribuind succesul voii dornice a lui Dumnezeu.
– Ctitor de cultură: A transformat Moldova într-un focar de spiritualitate bizantină, sprijinind cultura, copierea de manuscrise și arta ecleziastică.
Moștenirea lui Ștefan: O lecție pentru prezent
Într-o lume aflată în continuă schimbare, care își pierde uneori reperele, Ziua Sfântului Voievod Ștefan cel Mare ne obligă la o introspecție. Dincolo de fastul sărbătorii, 2 iulie ne lasă un testament spiritual puternic, cel mai bine sintetizat în celebrele cuvinte puse de scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea în gura voievodului: „Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor…”
Sărbătoarea de astăzi este, așadar, despre recunoștință, dar mai ales despre responsabilitatea de a păstra ceea ce am moștenit. Sfânte Voievoade Ștefane, roagă-te pentru noi!
Sfânta Liturghie arhierească la pomenirea Sf. Ștefan cel Mare, ctitorul Mănăstirii Putna (2026):
Direcţia Educaţie Cultural Sportivă şi Identitate Comunitară (DECSIC ) Voluntari îl omagiază pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
„Astăzi îi aducem un omagiu unuia dintre cei mai mari conducători ai istoriei românilor – Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei, simbol al curajului, al credinței și al iubirii de țară”, a transmis DECSIC.
„Prin înțelepciunea sa politică, prin victoriile obținute în apărarea Moldovei și prin numeroasele biserici și mănăstiri pe care le-a ridicat, Ștefan cel Mare a lăsat o moștenire care dăinuie peste veacuri. Numele său rămâne sinonim cu demnitatea, responsabilitatea și devotamentul față de popor”, a mai transmis instituția cu sărbătorii de astăzi.