Schimbări majore pentru noul program Erasmus+ (2028-2034). Șanse egale pentru tinerii din medii defavorizate

Europarlamentara social-democrată Gabriela Firea a anunțat depunerea unei serii de amendamente extrem de concrete pentru viitorul program Erasmus+ (2028-2034). Obiectivul principal al acestor modificări este transformarea programului într-unul cu adevărat incluziv, care să ofere șanse egale și tinerilor proveniți din medii defavorizate sau din mediul rural.

Conform datelor unui nou studiu realizat pentru Comisia CULT (Cultură și Educație) din Parlamentul European, din care Firea face parte, discrepanțele în ceea ce privește accesul la program sunt majore, în special în România.

România, în cifre: Doar 2 din 10 tineri din mediul rural ajung în Erasmus+
Deși peste 60.000 de români au beneficiat anul trecut de acest program de mobilitate, statisticile arată că profilul participantului standard este departe de a fi unul reprezentativ pentru întreaga societate:
• 58% dintre participanții români provin din mediul urban mare.
• Doar 22% (2 din 10 tineri) vin din mediul rural.
• Doar 25% (un sfert) provin din familii cu venituri sub medie.
• 38% au părinți care nu au urmat studii superioare.
„Nu pot accepta ca accesul la educația europeană să țină cont de resursele financiare ale familiei și cred că toți tinerii români merită o șansă reală la acest program”, a declarat Gabriela Firea.

Soluții concrete: Bani pentru chirii, internet și sprijin extins pentru tinerii cu dizabilități
Pentru a elimina aceste bariere financiare și sociale, europarlamentarul a cerut ca sprijinul financiar acordat prin Erasmus+ să fie corelat cu realitatea economică actuală, astfel încât tinerii să nu mai fie nevoiți să aducă bani de acasă pentru a putea pleca.

Printre amendamentele depuse se numără:
• Acoperirea costurilor reale de zi cu zi: Granturile ar trebui să acopere cheltuieli logistice esențiale precum prima chirie, garanțiile pentru cazare, asigurările medicale și conexiunea la internet.
• Sprijin suplimentar pentru dizabilități: Fonduri dedicate pentru eliminarea totală a barierelor cu care se confruntă tinerii cu nevoi speciale.
• Eliminarea blocajelor de start: Tinerii cu oportunități reduse nu trebuie lăsați să își asigure singuri costurile inițiale de drum sau cazare.

„Nu putem spune unui tânăr ‘aplică la Erasmus+’, iar apoi să-l lăsăm singur să vadă de unde face rost de banii de drum, ori de avansul pentru cazare”, a subliniat Firea.

Informarea trebuie să ajungă în sate și orașe mici
Pe lângă componenta financiară, amendamentele vizează și o mai bună monitorizare și promovare a programului în zonele considerate „puncte orbe” pe harta mobilității europene.
Gabriela Firea solicită ca fiecare stat membru să identifice clar regiunile unde programul nu ajunge (sate, orașe mici, comunități cu venituri reduse) și să schimbe strategia de comunicare. Informațiile nu ar mai trebui să rămână blocate doar pe site-urile oficiale, ci să fie diseminate activ prin școli, licee, biblioteci și organizații studențești, cu ajutorul foștilor participanți.

De asemenea, se cere o transparență totală a datelor pentru a se vedea exact unde se blochează procesul: cine aplică, cine este selectat și câți tineri reușesc efectiv să plece în format fizic.

La nivel global, de la înființarea sa în urmă cu 39 de ani, Erasmus+ a adunat aproape 17 milioane de beneficiari. Bătălia pentru viitorul program se va da în această toamnă. „Toți tinerii români merită o șansă reală, iar în această toamnă, la votul din Parlamentul European, voi lupta ca aceste schimbări să devină realitate”, a conchis Gabriela Firea.

Articole similare

Ultimele Articole