Paradoxul din sistemul medical românesc: Mii de muncitori străini plătesc asigurarea de sănătate, dar sunt refuzați în spitale

Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) atrage atenția asupra unei probleme grave de sincronizare în sistemul public de sănătate din România. Mii de cetățeni străini angajați legal în țară se trezesc că nu pot beneficia de servicii medicale atunci când au nevoie, deși contribuțiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) le sunt reținute și plătite lunar, conform legii.

Corina Constantin, vicepreședinte al PIFM, subliniază că, din cauza unor disfuncționalități de raportare sau preluare a datelor între instituții, acești angajați nu apar ca asigurați în baza de date a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Drept urmare, în momentul în care ajung la medic sau în unitățile spitalicești, muncitorii străini sunt refuzați sau puși în situația de a achita consultațiile și tratamentele din propriul buzunar.

PIFM solicită autorităților o rezolvare rapidă a acestei erori de sistem, subliniind că situația afectează atât drepturile fundamentale ale muncitorilor extracomunitari, cât și companiile românești care își îndeplinesc corect obligațiile fiscale ca angajatori.

Articole similare

Ultimele Articole