Muzeul Național al Țăranului Român împlinește 120 de ani de la înființare

Muzeul Naţional al Ţăranului Român sărbătorește 120 de ani de la înfiinţare. Instituția a transmis că trecutul nu reprezintă doar o moştenire de păstrat, ci şi o resursă valoroasă pentru prezent şi pentru viitor.

Astfel, în următoarele luni, muzeul va celebra această etapă importantă prin proiectul „Experimentând cu trecutul. 120 de ani de patrimoniu şi reinventare”.

„Aniversările ne invită să privim în urmă, dar şi înainte. Credem că trecutul nu este doar o moştenire pe care o păstrăm, ci o resursă pentru prezent şi pentru viitor. Patrimoniul cultural capătă sens atunci când este cercetat, reinterpretat şi împărtăşit mai departe. În lunile următoare vom marca această aniversare prin proiectul ‘Experimentând cu trecutul. 120 de ani de patrimoniu şi reinventare’, o serie de conferinţe, ateliere, activităţi dedicate arhivei muzeului, un concert de muzici tradiţionale, un calendar aniversar şi materiale video care aduc în prim-plan oamenii, obiectele şi poveştile muzeului. Vă invităm să fiţi alături de noi în această aniversare şi la evenimentele pe care le-am pregătit. La mulţi ani Muzeului Naţional al Ţăranului Român! Să privim cu aceeaşi curiozitate şi responsabilitate spre următorii 120 de ani”, a transmis, luni, MNŢR, într-un comunicat postat pe Facebook.

Potrivit MNŢR, încă din anul 1905, Guvernul conservator condus de Gheorghe Grigore Cantacuzino (celebrul „Nababul) a început pregătirile pentru marile aniversări ale anului 1906: 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către Traian – echivalând cu prima „intrare în Europa a teritoriului pe care s-a născut România -, 40 de ani de la proclamarea lui Carol I ca Principe al României şi 25 de ani de la proclamarea Regatului. Între marile manifestări organizate în 1906, pentru aceste celebrări, cea mai populară a fost, evident, Expoziţia Generală Română, inaugurată la 6 iunie, pentru care a fost amenajat Parcul Carol I.

Cinci săptămâni mai târziu, Regele avea să semneze, la 13 iulie, Decretul nr. 2778, prin care se înfiinţa Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială. Cel care a militat vreme de un deceniu pentru înfiinţarea unui muzeu de artă naţională (cum numea el operele realizate de ţărani, artişti anonimi) a fost Alexandru Tzigara-Samurcaş.

Prima expoziţie permanentă a Muzeului a fost vernisată în 1907, atunci când a fost şi modificată denumirea instituţiei, care a devenit Muzeul de Etnografie şi Artă Naţională, iar în 1912, când a fost aşezată piatra de temelie şi a început edificarea sediului „Muzeului de la şosea”, a fost din nou modificată titulatura instituţiei, care a devenit Muzeul de Artă Naţională.

„Acum doar câteva săptămâni, aşadar, s-au împlinit 30 de ani de la primirea acestui prestigios premiu european, care, pentru prima oară a recunoscut, la nivel continental, valoarea expoziţiei permanente a Muzeului”, mai aminteşte Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Articole similare

Ultimele Articole