Pasagerii care călătoresc cu avionul în Uniunea Europeană vor beneficia de un set actualizat de drepturi, după ce instituțiile europene au finalizat reforma legislației privind transportul aerian, potrivit Euronews.
După votul favorabil din Parlamentul European și aprobarea finală din partea Consiliului Uniunii Europene, operatorii aerieni au la dispoziție 12 luni pentru a-și adapta procedurile. Conform Euronews, noile prevederi sunt așteptate să intre în vigoare în a doua jumătate a anului 2027. Regulamentul european privind drepturile pasagerilor aerieni, cunoscut drept EU261, este în vigoare din 2004 și este considerat unul dintre cele mai puternice sisteme de protecție a consumatorilor din lume. În ultimele două decenii, milioane de europeni au obținut despăgubiri pentru zboruri întârziate, anulate sau pentru refuzul îmbarcării, însă aplicarea regulilor a fost adesea criticată pentru procedurile complicate, termenele lungi și interpretările diferite adoptate de companiile aeriene.
Astfel, pasagerii vor continua să poată solicita despăgubiri în cazul anulării unui zbor cu mai puțin de 14 zile înainte de plecare, al refuzului la îmbarcare sau atunci când întârzierea la destinație depășește trei ore.
Care sunt sumele, care rămân neschimbate:
- 250 de euro pentru zborurile scurte;
- 400 de euro pentru zborurile de distanță medie;
- 600 de euro pentru cursele lung-curier.
Companiile aeriene vor putea refuza plata doar atunci când demonstrează că întârzierea sau anularea a fost provocată de circumstanțe extraordinare aflate în afara controlului lor, precum fenomene meteorologice severe sau restricții impuse de autorități.
