Scăderea istorică a debitului Dunării forțează oprirea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România pierde o cincime din producția națională de energie

Scăderea dramatică a nivelului Dunării din cauza secetei severe aduce sistemul energetic național într-o situație fără precedent. Centrala Nuclearoelectrică (CNE) de la Cernavodă intră în procedură de oprire în următoarele 48 de ore, după ce nivelul fluviului a atins praguri critice negative care nu au mai fost înregistrate până în prezent.

Decizia vine în condițiile în care Unitatea 1 a fost deja oprită în urmă cu aproximativ două săptămâni din același motiv. Odată cu sistarea activității și la Unitatea 2, România pierde circa 20% din producția totală de energie electrică a țării, punând o presiune masivă pe Sistemul Energetic Național (SEN).

Cota critică de „minus 230” și avertismentul Apelor Române

Avertismentul oficial a fost lansat de Sorin Rîndașu, director general adjunct în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, care a explicat că lipsa precipitațiilor din amonte și temperaturile extreme au dus la un deficit masiv de apă pe tot parcursul fluviului.

„În momentul de față, la Cernavodă a fost atins, din nefericire, pragul de minus 230. Asta înseamnă că Centrala Nucleară va intra în următoarele două zile în procedură de oprire. Nivelurile pe zonă au scăzut cu încă 6 cm în ultimele ore, deci practic nu există aport din amonte. Categoric nu am mai întâlnit astfel de valori negative, atât de reduse ale debitelor”, a declarat Sorin Rîndașu, citat de Mediafax.

În paralel, compania națională Nuclearelectrica SA a confirmat posibilitatea opririi controlate a Unității 2 începând cu dimineața zilei de 13 august 2026, subliniind că monitorizează permanent prognozele hidrologice ale Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Reprezentanții societății au precizat că o confirmare finală va fi transmisă public în momentul în care procedura devine iminentă.

Calculele din spatele crizei: debite sub limita de supraviețuire tehnică

Situația hidrologică s-a degradat rapid în ultimele zile, depășind chiar și cele mai pesimiste prognoze inițiale. Astfel, la intrarea în țară (Porțile de Fier I și II), debitul Dunării a coborât sub pragul de 1.400 m³/s, înregistrând valori de doar aproximativ 1.370 m³/s – condiții în care fiecare metru cub pe secundă devine vital. În zona Călărași / Brațul Bala: Estimările inițiale de 1.800 m³/s au fost recalibrate succesiv la 1.700 m³/s, ajungându-se în prezent la valori prognozate de doar 1.600 m³/s. Apoi în zona bifurcației spre Cernavodă și Canalul Dunărea-Marea Neagră: Măsurătorile recente arătau un debit de 300–305 m³/s, cu o tendință clară de scădere spre 280 m³/s.

Pentru ca CNE Cernavodă să își poată răci reactoarele în condiții de siguranță tehnologică, este necesar ca cota de apă dirijată efectiv spre priza de captare a centralei să nu coboare sub pragul de 40–45 m³/s. Când nivelul general scade atât de mult, menținerea acestui debit minim devine imposibilă.

Dragaj contra cronometru, dar fără timp suficient

Pentru a menține navigabilitatea și accesul apei pe brațele Dunării, autoritățile au dispus intensiv lucrări de dragare pe brațul Bala, unde au fost excavați peste 100.000 de metri cubi de aluviuni în ultimele șapte zile. Cu toate acestea, oficialii recunosc că intervenția nu mai poate evita sistarea temporară a centralei.

„La debitele și nivelurile prognozate, nu cred că mai se poate face ceva suplimentar pentru că nu mai este timp, dragajul durează. Este foarte clar că în perioada următoare centrala nucleară se va opri”, a adăugat reprezentantul Apelor Române.

Prognoza meteo: Secetă prelungită în tot bazinul fluviului

Perspectiva unei revenirii rapide la normal este redusă. Datele meteorologice arată că în următoarele cinci zile nu sunt prognozate precipitații în întregul bazin hidrografic al Dunării.

Ploile izolate preconizate pe teritoriul României, de doar 5–10 litri pe metru pătrat, nu vor avea niciun impact asupra debitului fluviului, întrucât apa se va evapora aproape instantaneu din cauza temperaturilor caniculare.

În acest context, autoritățile din domeniul energiei și al gospodăririi apelor analizează soluții alternative pentru acoperirea deficitului de energie generat de oprirea ambelor unități nucleare de la Cernavodă.

Articole similare

Ultimele Articole