Paramount Skydance ia în calcul inclusiv o posibilă vânzare a CNN pentru a soluţiona procesul antitrust intentat de California împotriva achiziţiei Warner Bros Discovery, tranzacţie evaluată la 110 miliarde de dolari, după cum a declarat directorul juridic al companiei, Makan Delrahim, citat de Reuters.
Informațiile apar la câteva zile după ce Marea Britanie a aprobat preluarea, obţinând din partea companiei garanţii pentru cinci ani privind programele şi independenţa editorială a ştirilor Channel 5 faţă de CNN International şi CBS News. Tranzacţia a primit deja aprobările autorităţilor federale americane, ale Chinei şi ale altor jurisdicţii, ceea ce lasă procesul coordonat de California drept ultimul obstacol major.
Procurorul general al Californiei, Rob Bonta, şi procurorii generali din alte 11 state susţin că fuziunea ar crea ”un colos media” cu suficientă putere pentru a creşte preţurile şi a reduce calitatea şi concurenţa. Statele au respins şi angajamentul Paramount de a lansa 30 de filme pe an, argumentând că promisiunea nu poate fi impusă juridic şi nu elimină riscurile anticoncurenţiale ale tranzacţiei.
Paramount ar putea lua în considerare şi mutarea companiei din California
Posibila vânzare a CNN apare astfel ca una dintre variantele prin care Paramount ar putea încerca să răspundă preocupărilor autorităţilor din California şi să finalizeze achiziţia Warner Bros Discovery.
Delrahim a confirmat pentru prima dată public că Paramount ar putea lua în considerare şi mutarea companiei din California. Întrebat dacă grupul ar putea părăsi statul, directorul juridic a spus că poate exista un moment în care conducerea are ”o obligaţie fiduciară faţă de acţionari”, iar asemenea factori trebuie luaţi în calcul.
Referindu-se la Xavier Becerra, prezentat drept probabilul viitor guvernator al Californiei, Delrahim a afirmat că, dacă ar conduce statul, nu ar dori să piardă Hollywoodul şi nici „o companie importantă precum Paramount” în favoarea altui stat, conform news.ro.
