Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper al artei lirice internaționale, s-a stins astăzi din viață.
Născută la Galați, la 9 iunie 1939, într-o familie de muzicieni, Ileana Cotrubaș și-a început drumul artistic la doar nouă ani, în Corul de Copii al Radiodifuziunii Române. Stabilită la București din 1952, pentru a urma cursurile Școlii Speciale de Muzică, artista a debutat pe scena Operei din București în 1964, înainte de a cuceri marile scene ale lumii.
Laureată a unor prestigioase concursuri internaționale, Ileana Cotrubaș a cântat la Opera de Stat din Viena, Hamburg, Berlin, Festivalul de la Salzburg, Glyndebourne, Royal Opera House Covent Garden, Teatro alla Scala din Milano și Metropolitan Opera din New York. Momentul din 1975, când a înlocuit-o în ultimul moment pe Mirella Freni în rolul Mimì din „La Bohème”, la Scala din Milano, a rămas emblematic pentru cariera sa. Atunci, ea a fost chemată să o înlocuiască pe Freni la solicitarea personală a lui Luciano Pavarotti.
Admirată pentru unicitatea vocii, inteligența frazării și forța expresivă a interpretării, Ileana Cotrubaș a colaborat cu dirijori legendari și a lăsat o amprentă profundă asupra repertoriului liric, de la Mozart și Verdi la Puccini, Bizet și Offenbach.
După retragerea de pe scenă, a continuat să dăruiască artei cântului prin pedagogie și cursuri de măiestrie, formând și inspirând generații de artiști. Ileana Cotrubaș rămâne în memoria operei românești și universale ca o artistă de o rară noblețe vocală și scenică.
