Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, joi, un nou regulament pentru Centrul Vechi din Capitală, cu reguli mai stricte pentru salubrizare, terase, aprovizionare şi zgomot. Regulamentula fost aprobat cu 41 de voturi ”pentru”, zero ”împotrivă” şi zero abţineri.
Astfel, potrivit noului regulament, restaurantele şi celelalte firme din zonă vor trebui să colecteze separat deşeurile, în saci identificaţi prin cod de bare sau cod QR, iar abandonarea gunoiului poate duce inclusiv la retragerea avizului pentru terasă. Amenzile ajung până la 10.000 de lei.
Proiectul de hotărâre al Consiliului General al Municipiului Bucureşti propune aprobarea unui regulament care îl înlocuieşte pe cel adoptat în 2018. Perimetrul vizat este cel delimitat de Bulevardul I.C. Brătianu, strada Halelor, Splaiul Independenţei, Calea Victoriei şi Bulevardul Regina Elisabeta. Obligaţiile nu se limitează la restaurante şi firme: persoanele fizice şi asociaţiile de proprietari din Centrul Istoric vor trebui să colecteze separat deşeurile şi să le depoziteze în saci sau europubele inscripţionate cu tipul de deşeu. De asemenea, acestea trebuie să aibă contract de colectare cu operatorul de salubrizare.
Proiectul prevede că sacii cu deşeuri colectate separat pot fi scoşi la limita proprietăţii doar în intervalul 06:00-09:00, pentru a fi preluaţi de operator. Noul regulament ar urma să înlocuiască HCGMB nr. 247/2018. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor va reveni Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, iar prevederile privind sancţiunile vor intra în vigoare la 10 zile de la aducerea hotărârii la cunoştinţă publică.
Regulamentul introduce o măsură dură pentru terasele care nu respectă regulile de curăţenie sau limitele aprobate
Noul regulament stabileşte şi un program strict de colectare. Hârtia şi cartonul, precum şi textilele, vor fi colectate lunea, miercurea şi vinerea. Plasticul, PET-urile, dozele de aluminiu, sticla şi deşeurile periculoase vor fi ridicate marţea, joia şi sâmbăta, iar deşeurile biodegradabile şi alimentare vor fi colectate zilnic.
Colectarea se va face exclusiv între orele 06:00 şi 10:00, în două intervale: 06:00-07:30 şi 07:30-09:00, conform hărţii anexate proiectului. Operatorului îi este interzis să ridice gunoiul în afara intervalului stabilit. Şi comercianţii care au terase vor avea obligaţii suplimentare. Aceştia trebuie să asigure permanent curăţenia şi spălarea zonei ocupate de terasă şi a trotuarului aferent, iar depozitarea deşeurilor rezultate din curăţenie pe domeniul public sau privat este interzisă.
Regulamentul introduce o măsură dură pentru terasele care nu respectă regulile de curăţenie sau limitele aprobate. Nerespectarea condiţiilor de amplasare şi întreţinere poate duce nu doar la amendă, ci şi la retragerea avizului de amplasament al terasei pentru anul în curs. În cazul agenţilor economici care deţin terase, abandonarea deşeurilor va atrage, de asemenea, pe lângă sancţiunea contravenţională, retragerea avizului de amplasament pentru anul în curs. De asemenea, aprovizionarea magazinelor, restaurantelor şi celorlalţi operatori economici va fi permisă exclusiv în intervalul 06:00-10:00, iar vehiculele folosite trebuie să aibă o masă totală maximă autorizată de 3,5 tone. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a regulamentului, Administraţia Străzilor Bucureşti ar urma să instaleze la intrările în Centrul Istoric camere cu cititoare de numere de înmatriculare, potrivit news.ro.
În Centrul Istoric va fi interzisă folosirea în exteriorul clădirilor a difuzoarelor, amplificatoarelor sau altor sisteme audio
Proiectul introduce reguli explicite şi pentru poluarea fonică. În Centrul Istoric va fi interzisă folosirea în exteriorul clădirilor a difuzoarelor, amplificatoarelor sau altor sisteme audio pentru difuzarea muzicii ori a altor sunete atunci când acestea generează disconfort fonic şi afectează ordinea şi liniştea publică. Este interzisă şi amplasarea permanentă a unor astfel de echipamente pe faţade, terase sau în apropierea intrărilor, dacă sunetul este direcţionat către domeniul public.
Excepţiile sunt evenimentele publice autorizate şi situaţiile în care există o autorizaţie emisă de autoritatea competentă, cu respectarea limitelor stabilite prin aceasta. Noul regulament prevede amenzi consistente: pentru persoane fizice, sancţiunile sunt cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei, în funcţie de abatere. Pentru persoanele juridice, amenzile ajung tot până la 10.000 de lei.
