Egiptul și Turcia se conturează drept principalii competitori pentru statutul de centru energetic al estului Mediteranei, însă noua confruntare nu mai este concentrată doar asupra proprietății zăcămintelor submarine. Miza se mută spre conducte, terminale de gaz natural lichefiat, instalații de regazeificare, capacități de stocare și porturi, infrastructura prin care gazul din regiune poate ajunge pe piețele internaționale, în special în Europa.
Egiptul are un avantaj greu și foarte scump de recuperat
Cairo deține în prezent un atu major: Idku și Damietta, singurele două mari instalații de lichefiere pentru export din estul Mediteranei, cu o capacitate combinată de aproximativ 16,7 miliarde de metri cubi anual. Construirea de la zero a unei infrastructuri comparabile ar necesita ani și investiții de miliarde de dolari. Egiptul încearcă astfel să atragă gazul produs de vecini, să-l proceseze și apoi să-l exporte sub formă de LNG.
Gazul din Cipru ar urma să treacă prin Egipt
Strategia începe deja să producă rezultate. Gazul din zăcămintele cipriote Cronos și Aphrodite este pregătit pentru conectarea la infrastructura egipteană, iar producția din Cronos este programată să înceapă în 2028. În mai, Egiptul, ExxonMobil și QatarEnergy au semnat și un memorandum pentru studierea conectării altor descoperiri cipriote la instalațiile egiptene, astfel încât gazul să poată fi lichefiat și reexportat.
Turcia mizează pe flexibilitate și pe poziția sa geografică
Ankara are însă propriile avantaje. Turcia și-a dezvoltat în ultimul deceniu terminale LNG, instalații plutitoare de regazeificare, conducte și capacități importante de stocare, iar poziția sa geografică îi permite să lege producătorii din Orientul Mijlociu, Caucaz și estul Mediteranei de consumatorii europeni. Spre deosebire de Egipt, care are un avantaj puternic la lichefiere, Turcia încearcă să devină o platformă flexibilă prin care gazul din surse diferite să fie cumpărat, transportat și revândut.
Europa este premiul cel mare
În spatele competiției se află piața europeană, care continuă să caute surse diversificate de energie. Cine controlează rutele prin care gazul din Cipru și alte zăcăminte regionale ajunge în Europa poate obține nu doar venituri din transport, procesare și export, ci și o influență geopolitică mai mare. De aceea, noua bătălie energetică din Mediterana nu mai poate fi măsurată doar în miliarde de metri cubi aflați sub mare: infrastructura care conectează acele rezerve cu piața devine la fel de importantă precum gazul însuși.