Depozitul de deşeuri de la Vidra şi staţia de epurare de la Glina sunt cele mai probabile surse ale mirosului semnalat în zilele de 17 şi 18 august de mii de bucureşteni, conform concluziilor controlului desfăşurat de Garda de Mediu.
Într-o postare pe Facebook, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, transmite că în urma miilor de sesizări primite la jumătatea lunii august au fost verificaţi 55 de operatori economici. Suma totală a amenzilor aplicate este de aproape 800.000 de lei, la 3 firme a fost sistată activitatea şi a fost depusă o sesizare penală.
Mai multe neconformităţi au fost constatate în monitorizarea depozitului de deşeuri de la Vidra, cu potenţial de a genera mirosuri puternice; printre acestea: captarea incompletă a gazelor de depozit, ca urmare a tasării insuficiente a deşeurilor depozitate. Iar deficienţele constatate la staţia de epurare de la Glina pot indica o corelaţie între mirosul resimţit în Bucureşti şi Ilfov şi nefuncţionarea sau aplicarea necorespunzătoare a unor sisteme şi proceduri privind gestionarea nămolului rezultat şi a biogazului produs.
Pentru cele două obiective, Garda de Mediu a dispus peste 20 de măsuri de conformare, a căror îndeplinire va fi verificată regulat. Acestea nu au fost însă singurele obiective verificate, potrivit Radio România Actualități.
