Ai o escală lungă? Companiile aeriene care îți pot plăti hotelul, transferul și chiar mesele

Ai o conexiune de multe ore între două zboruri? Unele companii aeriene oferă pasagerilor eligibili cazare gratuită la hotel, iar în anumite cazuri pachetul include și transferul dintre aeroport și hotel, mesele sau chiar viza temporară de intrare în țara de tranzit. Important este însă că aceste beneficii nu se acordă automat tuturor celor care au o escală lungă: contează durata conexiunii, tariful biletului și dacă exista sau nu un zbor de legătură mai rapid.

Emirates poate plăti hotelul, mesele și transferul în Dubai

Prin programul Dubai Connect, Emirates oferă anumitor pasageri cu o escală între 6 și 26 de ore cazare gratuită la hotel. În pachet sunt incluse mesele corespunzătoare perioadei de cazare, precum și transferurile, iar pentru naționalitățile care au nevoie de viză poate fi inclusă și facilitarea vizei de intrare. Există însă o condiție esențială: pasagerul trebuie să fie rezervat pe cea mai scurtă conexiune disponibilă către destinația finală. Dacă ai ales intenționat un zbor mai târziu, este posibil să nu fii eligibil. 

Qatar Airways oferă hotel și transfer pentru escalele din Doha

Qatar Airways are un program gratuit de cazare în tranzit pentru anumite itinerarii cu o escală de 8 până la 24 de ore în Doha. Pachetul poate include camera de hotel, transferul la și de la Hamad International Airport și o viză temporară de intrare fără costuri suplimentare. Condiția este ca în ziua respectivă să nu existe un alt zbor Qatar Airways cu o conexiune mai scurtă de opt ore. Compania recomandă trimiterea solicitării cu cel puțin 72 de ore înainte de plecare, iar nu toate tarifele sunt eligibile. 

Turkish Airlines poate oferi nopți gratuite în Istanbul

Și Turkish Airlines are un program de stopover prin care unii pasageri internaționali pot beneficia de cazare gratuită în Istanbul atunci când itinerariul îndeplinește condițiile companiei. Pentru anumite bilete Economy poate fi oferită o noapte la hotel, iar pentru Business Class perioada poate fi mai lungă. Programul trebuie însă diferențiat de situația în care compania oferă cazare din cauza unei conexiuni inevitabil lungi: stopover-ul este un produs separat, cu reguli privind țara de plecare, tipul biletului și durata șederii.

Etihad oferă până la două nopți gratuite, dar nu și toate cheltuielile

Etihad Airways permite pasagerilor eligibili care fac stopover în Abu Dhabi sau Al Ain să primească una sau două nopți gratuite la hoteluri selectate de trei sau patru stele. Spre deosebire de Emirates, oferta standard nu include micul dejun sau alte servicii suplimentare. Nici transferul aeroport-hotel nu este automat inclus pentru cazările din Abu Dhabi, deși pentru Al Ain transportul este inclus. Pentru oferta gratuită, durata stopover-ului trebuie să fie de 24–48 de ore. 

Verifică înainte de a cumpăra biletul: aceeași escală poate fi gratuită sau nu

O escală de 10, 15 sau chiar 20 de ore nu garantează că vei primi automat o cameră de hotel. Cele mai multe programe verifică dacă ai cumpărat cea mai rapidă conexiune disponibilă, dacă toate zborurile sunt pe aceeași rezervare și dacă tariful tău este eligibil. De aceea, înainte să plătești separat o noapte de hotel, merită să cauți pe site-ul companiei expresii precum „transit accommodation”, „stopover hotel” sau „complimentary hotel”. În unele situații, o escală aparent incomodă poate veni cu hotel, transfer și mese fără cost suplimentar.

Articole similare

Ultimele Articole