Regele Charles despre AI: „Un pericol existențial”

Regele Charles i-a avertizat pe directorii din domeniul inteligenţei artificiale cu privire la „pericolele existenţiale” pe care le reprezintă faptul că această tehnologie ar putea ajunge în mâini greşite. El a făcut aceste declaraţii în cadrul unui summit pe care l-a convocat la Dumfries House, în Ayrshire, pentru a discuta despre modul în care această tehnologie poate fi utilizată în beneficiul societăţii, conform BBC.

Reuniunea a fost convocată pentru a analiza dacă se poate elabora un „set comun de principii” care să „contribuie la orientarea aplicării viitoare” a IA.

Printre cei prezenţi la întâlnire s-au numărat şi Kanishka Narayan, ministrul britanic pentru IA, consilierul Papei, precum şi reprezentanţi ai unor giganţi din domeniul IA, precum Nvidia, OpenAI şi Anthropic. Declaraţia vine pe fondul unei serii de avertismente recente din partea unor persoane din interiorul industriei cu privire la capacităţile în rapidă evoluţie ale modelelor avansate şi la reglementările necesare pentru a le ţine sub control.

„Cei care au creat aceste tehnologii avertizează acum din ce în ce mai des că IA riscă să dezvolte capacităţi mai întunecate – poate chiar de a lua viaţa”, le-a spus regele directorilor executivi. El a afirmat că pare să existe o „urgenţă” în „a lua în considerare în mod adecvat pericolele existenţiale pe care le prezintă astfel de tehnologii dacă ajung în mâini greşite şi sunt utilizate în moduri potenţial catastrofale”. „Sarcina care vă revine nu este doar aceea de a promova tehnologia, ci de a vă asigura că aceasta rămâne ferm în slujba umanităţii, a comunităţii şi a naturii”, le-a spus el.

Articole similare

Ultimele Articole