Cum se trăiește în Europa în 2026? Cele mai recente date Eurostat arată o Uniune Europeană în care nivelul de trai diferă enorm de la o țară la alta, iar aproape 92,7 milioane de persoane, 20,9% din populație, erau expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială în 2025. Cifra este ușor mai mică decât cea din anul precedent, când erau 93,3 milioane.
Diferențele sunt însă uriașe. Cele mai ridicate ponderi au fost în Bulgaria (29%), Grecia (27,5%) și România (27,4%), în timp ce Cehia a înregistrat doar 11,5%, Polonia 15%, iar Slovenia 15,5%.
Locuința consumă o parte tot mai importantă din bani
Locuința rămâne una dintre marile probleme ale europenilor. La nivelul UE, prețurile caselor au crescut cu aproximativ 61% între 2010 și 2025, iar chiriile cu 29%. Pentru gospodăriile cu venituri mici, presiunea este mult mai mare.
În 2024, peste 31% dintre persoanele cu venituri sub pragul sărăciei cheltuiau cel puțin 40% din venitul disponibil pentru locuință. În rândul celor aflați peste pragul sărăciei, procentul era de numai 3,8%. Comisia Europeană estimează, în plus, că aproximativ un milion de persoane sunt fără adăpost în UE.
Banii și locul de muncă fac diferența
Datele arată cât de puternic este legată vulnerabilitatea de situația profesională. În 2025, riscul de sărăcie sau excluziune socială era de 10,9% pentru persoanele angajate, dar ajungea la 66,3% în cazul șomerilor. În plus, 8% dintre europenii cu vârsta sub 65 de ani trăiau în gospodării cu o intensitate foarte scăzută a muncii.
Tinerii sunt și ei mai expuși: 24,2% dintre cei cu vârste între 15 și 29 de ani erau în risc de sărăcie sau excluziune socială. România avea cea mai mare rată din UE a deprivării materiale și sociale severe în rândul tinerilor, de 15,1%.
Sănătatea și dizabilitățile accentuează diferențele
Noua radiografie Eurostat analizează și accesul la sănătate, serviciile de îngrijire la domiciliu, dizabilitățile și satisfacția față de viață. Un rezultat este comun tuturor statelor membre: persoanele cu dizabilități sunt mai expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială decât cele fără dizabilități.
Imaginea generală este astfel una contrastantă. Aproape patru din cinci europeni nu se află în categoria oficială de risc, dar mai mult de unul din cinci este vulnerabil. Iar pentru UE, reducerea acestui număr rămâne o provocare: obiectivul pentru 2030 este scoaterea a cel puțin 15 milioane de persoane din riscul de sărăcie sau excluziune socială, comparativ cu 2019.
