Invitată la emisiunea „Vezi ce crezi”, realizată de Dana Chera la Metropola TV, fostul premier al României, Viorica Dăncilă, a vorbit despre anularea alegerilor din 2024 și a susținut că realizarea unui raport privind temeiurile anulării acestora reprezintă un gest de respect față de cele nouă milioane de cetățeni care și-au exprimat opțiunea la urne, indiferent de candidatul ales.
Viorica Dăncilă a subliniat că dezbaterea publică nu ar trebui să se concentreze pe evenimentele apărute după data de 6 decembrie 2024, ci pe clarificarea motivelor care au stat la baza anulării votului și a încălcării principiului democratic fundamental.
În opinia sa, președintele se înșeală crezând că cetățenii nu înțeleg gravitatea situației, deoarece aceștia conștientizează că votul le-a fost anulat în contextul în care fusese deja validat inițial de Curtea Constituțională, iar în diasporă începuse deja procesul de votare pentru turul al doilea, motiv pentru care populația solicită în continuare transparență și explicații clare.
