Controverse în lumea literară: O carte de succes din Franța e suspectată că a fost scrisă cu AI

Scriitorul canadian de origine haitiană Thelyson Orelien se află în centrul unei controverse după ce a fost acuzat pe rețeaua de socializare X că a utilizat inteligența artificială (IA, Artificial Intelligence, AI) pentru a scrie romanul „C’etait Ca ou Mourir”, considerat unul dintre succesele noului sezon literar din Franța.

Acuzația a fost lansată de utilizatorul contului „Balance ton Claude”, până atunci confidențial și cu 92 de abonați. Acesta a afirmat că romanul a fost scris „aproape integral” de inteligența artificială și a precizat că a utilizat software-ul american de detecție Pangram pentru a analiza mai multe fragmente din carte.

Mesajul său, devenit între timp viral, a fost redistribuit de peste 1.000 de ori și a acumulat deja peste 3 milioane de vizualizări. Reuters nu a reușit să afle cine este autorul contului Balance ton Claude, care a spus într-o conversație pe X că anonimatul său contribuie la menținerea independenței și a libertății de exprimare.

Orelien a negat marți folosirea instrumentelor AI pentru scrierea romanului, la o zi după apariția acuzațiilor. El a declarat pentru publicația franceză Liberation că a fost luat prin surprindere, chiar dacă nu este prima dată când se confruntă cu atacuri rasiste de când s-a stabilit în Franța. Controversa a declanșat o dezbatere despre rasă, valoare literară și originalitate în mediul literar din Franța. Utilizatorul contului „Balance ton Claude” a respins însă ideea că acuzațiile sale ar avea legătură cu originea scriitorului. Editurile care au publicat romanul i-au luat apărarea lui Orelien. Editura canadiană Editions du Boreal a transmis într-un comunicat: „Suntem alături de Thelyson Orelien şi le mulţumim cititorilor care continuă să aibă încredere în el”.

Este sau nu este cartea scrisă cu AI?

Boreal, editura din Montreal care a publicat romanul în primăvara acestui an în Canada, a transmis pentru AFP că este „la curent cu acuzaţiile” şi că „nu le tratează cu lejeritate”. Totuși, „încrederea echipei de la editura Boreal faţă de munca depusă de Thelyson Orelien rămâne întreagă”, a precizat conducerea editurii canadiene. Editura franceză care l-a publicat pe Orelien, Grasset, a spus că condamnă afirmațiile despre utilizarea AI, catalogându-le ca „extrem de insultătoare pentru un scriitor cu o carieră excepţională”. Editura Grasset nu a comentat în mod separat acuzațiile prezentate pe X, iar administratorii programului Pangram au procedat la fel.

Jurnaliștii de la AFP au verificat paragrafele alese de utilizatorul contului de pe X cu alte programe de detectare a AI, obținând rezultate diferite. Prin instrumentul de verificare InVID-WeVerify, co-creat de AFP, evaluarea a indicat că acele fragmente au fost „foarte probabil scrise de un om”.

Concluziile furnizate de alte șapte instrumente de detectare, testate și ele de jurnaliștii de la AFP, sunt însă divergente. Unul dintre ele, app.its-ai.org, a ajuns la concluzia că există o probabilitate de 100% ca acele paragrafe să fie creația unei inteligențe artificiale, în timp ce două programe de detectare, detectgpt.com și isgen.ai, au ajuns la concluzia opusă. Romanul „C’etait Ca ou Mourir”, primul scris de Orelien, spune povestea unui migrant haitian care călătorește spre nord, traversând America Latină și SUA pentru a ajunge în Canada. Cartea a fost selectată pe lista lungă a prestigiosului premiu Goncourt și a câștigat alte câteva premii.

Președintele Academiei Goncourt, Philippe Claudel, forul care decernează cel mai important premiu literar francez, a declarat că nu s-a luat nicio decizie cu privire la o eventuală eliminare a romanului lui Orelien de pe lista lungă a premiului.

Articole similare

Ultimele Articole