Cea de-a IV-a ediție a „CultuRo – Festival de Carte și Arte al Românilor de Pretutindeni” începe pe 1 octombrie

Cea de-a IV-a ediție a „CultuRo – Festival de Carte și Arte al Românilor de Pretutindeni” se va desfășura în perioada 1–5 octombrie 2026.  Peste 100 de autori și artiști români din Spania și din Europa sunt invitați la evenimentul care anul acesta îi este dedicat lui Brâncuși. 

Festivalul este organizat de Centro Cultural La Tierra Tracia, Filiala OCCIDENT Diaspora și Minorități a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Primăria Bimenes, Asturias.

Bimenes, Asturias, Spania, găzduiește evenimentul care aduce împreună scriitori, artiști, oameni de cultură și reprezentanți ai comunităților românești din Spania și din alte țări europene. Ediția din acest an este dedicată lui Constantin Brâncuși, sub genericul „2026 – Anul Constantin Brâncuși – Măiastra și eterna reîntoarcere”, și propune, pe parcursul celor cinci zile, un program amplu de literatură, arte vizuale, teatru, film, tradiții și dialog cultural.

Festivalul se va desfășura în mai multe spații din Bimenes – Polideportivo Colegio Martimporra, Centro Social și Casa de Cultura de Bimenes – și va reuni peste 100 de autori și artiști români din Spania și Europa, alături de edituri, instituții culturale, universități, organizații neguvernamentale și reprezentanți ai comunităților locale. Programul include lansări și prezentări de carte, întâlniri cu scriitori, dezbateri și seminarii, spectacole de teatru, expoziții de artă plastică și vizuală, expoziții fotografice și etnografice, proiecții de film, ateliere pentru copii și evenimente interactive. Sunt anunțate, de asemenea, expoziții colective și expoziții personale ale unor artiști români.

Articole similare

Ultimele Articole