Ministerul Educației a publicat notele obținute la proba de evaluare a competențelor pentru funcțiile de director și director adjunct în învățământul preuniversitar de stat

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți notele obținute la proba de evaluare a competențelor pentru funcțiile de director și director adjunct în învățământul preuniversitar de stat. Peste 4.600 de candidați au reușit să promoveze această etapă eliminatorie, făcând un pas decisiv spre conducerea instituțiilor de învățământ.

Evaluarea s-a realizat digitalizat, pe platforma dedicată. Din 6.841 de candidați înscriși și validați (excluzând candidații înscriși și validați în județul Buzău), au fost prezenți 6.684 (97,7%). Dintre candidații prezenți, 4.615 au promovat examenul. Astfel, rata de promovare este de 69, 05%, potrivit Ministerului Educației și Cercetării.

Printre județele cu cea mai mare rată de promovare, se numără Covasna, Sălaj și Cluj. La capătul opus, județele cu cele mai mici rate de promovare sunt Călărași, Mehedinți și Constanța. Cea mai mare rată de promovare se înregistrează în categoria de vârstă 40-44 de ani.  Candidații provenind din unități de învățământ din mediul urban au promovat în proporție de 70,9%, iar cei provenind din unități de învățământ din mediul rural, în proporție de 65,7%.

Proba scrisă este programată în data de 20 octombrie 2026

Vor urma, ca etape în cadrul concursului, evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu (în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie 2026) și desfășurarea probei de interviu, în perioada 12 – 27 noiembrie 2026.

Articole similare

Ultimele Articole