Luca Niculescu depune astăzi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Propunerile și cele 10 priorități ale PSD

Premierul desemnat Luca Niculescu este așteptat să depună astăzi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. PSD a anunțat deja că intră la guvernare și prin vocea preșdintelui Sorin Grindeanu, a transmis și care sunt prioritățile viitorului Executiv în viziunea social-democraților.

PNL și UDMR vor susține învestirea noului guvern, în timp ce USR a anunțat că va vota împotrivă. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni 19 octombrie, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, în plenul Parlamentului.

Dacă la desemnarea lui Luca Niculescu drept premier, ipoteza unui guvern tehnocrat părea cea mai plauzibilă, acum nu mai poate fi vorba despre ea. Nici măcar o formulă hibridă, cu oameni politici și specialiști. Guvernul va fi așadar unul politic, iar PSD va prelua majoritatea mandatelor.

PSD intră la guvernare. Ce condiții pun social-democrații

„Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare deoarece prioritățile solicitate de Partidul Social-Democrat se regăsesc în programul de guvernare al viitorului cabinet Niculescu”, a anunțat miercuri seară președintele PSD, Sorin Grindeanu, după ședința Consiliului Politic Național al partidului.

Liderul PSD a prezentat și cele 10 priorități ale partidului și condiții pentru intrarea formațțiunii la guvernare:

  1. Prezentarea situației reale a deficitului bugetar și a datoriilor amânate în Parlament, înainte de prezentarea publică a bugetului pentru 2027. Termenul stabilit este 1 noiembrie 2026;
  2. Semnarea unui memorandum cu mediul de afaceri și sindicatele, care să ofere predictibilitate fiscală pentru anul 2027. Mai exact, PSD cere ca taxele să nu crească anul viitor;
  3. Aprobarea rectificării bugetare pentru a asigura finanțare spitalelor, serviciilor critice și funcționării statului, până la 1 noiembrie 2026;
  4. Verificarea stadiului proiectelor finanțate din fonduri europene, prin PNRR sau de la bugetul de stat, care urmează să treacă pe finanțare națională;
  5. Aplicarea rapidă a tuturor măsurilor din Planul de relansare economică, până la 15 noiembrie;
  6. Elaborarea bugetului de stat pentru 2027, cu respectarea țintelor de deficit și menținerea unui nivel ridicat al investițiilor, până la 1 decembrie 2026;
  7. Prezentarea măsurilor pentru asigurarea energiei și încălzirii în timpul iernii;
  8. Indexarea pensiilor, inclusiv a celor militare, și a pensiei minime;
  9. Eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități;
  10. Începerea reformei administrative, prin comasarea voluntară a localităților cu până la 1.500 de locuitori și comasarea serviciilor publice pentru reducerea cheltuielilor.

În ceea ce privește echipa gata să preia mandatele ministeriale, Sorin Grindeanu a anunțat propunerile PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu, după cum urmează:

  1. Viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne – Marian Neacșu;
  2. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Florin Barbu;
  3. Ministrul Sănătății – Alexandru Rogobete;
  4. Ministrul Muncii – Florin Manole;
  5. Ministrul Economiei – Daniel Zamfir;
  6. Ministrul Justiției – Radu Marinescu;
  7. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Alexandru Stoica;
  8. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii – Ștefan Ovidiu Popa;
  9. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Natalia Intotero;
  10. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene – Mihai Ghigiu;
  11. Ministrul Apărării Naționale – Ștefan Radu Oprea.

Cine e pro, cine e contra învestire

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat marți că partidul său ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul desemnat Luca Niculescu. Nu va fi vorba despre un acord de coaliție, iar liberalii nu vor intra în Guven. PNL a anunțat, prin senatorul Vasile Blaga,, că va vota pentru dacă Executivul va respecta „exact” parcursul guvernului condus de Ilie Bolojan și va continua „angajamentele” asumate de acesta.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că Uniunea va vota atât Guvernul, cât și programul de guvernare prezentat de Luca Niculescu, indiferent dacă Guvernul va fi unul tehnocrat sau unul format în majoritate de PSD.

La rândul său, USR, prin vocea președintelui Dominic Fritz, s-a alăturat altor formațiuni care cer alegeri anticipate. Acesta a anunțat că va propune Comitetului Politic al USR, în ședința de vineri, ca parlamentarii partidului să nu voteze pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu.

Articole similare

Ultimele Articole