În Senat a fost adoptată o propunere legislativă care schimbă regulile din Codul Rutier, în urma unui val de accidente (inclusiv mortale) în care au fost implicați conducători de trotinete electrice.
Potrivit inițiatorilor, conducătorii trotinetelor electrice sunt printre cei mai expuși la căzături și coliziuni atunci când se află în trafic. Pierderea echilibrului, denivelările carosabilului, viteza de deplasare, traficul aglomerat ori impactul cu alte vehicule pot conduce la accidente grave chiar şi în condiţiile unor deplasări pe distanţe scurte sau la viteze reduse”, conform expunerii de motive.
„Potrivit datelor comunicate public de Poliţia Română, în primele şapte luni ale anului 2025 au fost înregistrate 1.525 de accidente în care au fost implicate trotinete, soldate cu 7 persoane decedate şi 1.618 persoane rănite. Totodată, datele medicale centralizate indică faptul că, în cursul anului 2025, 2.751 de persoane au fost tratate în unităţile de primiri urgenţe în urma accidentelor cu trotinete electrice, dintre care peste 350 au necesitat intervenţii chirurgicale”, conform inițiatorilor.
În prezent, casca de protecție este obligatorie doar pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Propunerea legislativă adoptată luni de Senat extinde obligativitatea purtării căștii de protecție, indiferent de vârstă, pentru trotinetele și bicicletele electrice.
Propunerea legislativă trebuie să fie votată și de Camera Deputaților pentru a putea să fie promulgată și să producă efecte.
