Israelul se află în fața unui scrutin cu o miză istorică. Într-un peisaj marcat de polarizare profundă, traumele războiului și presiuni geopolitice uriașe, cetățenii ies astăzi la urne pentru a alege un nou Knesset (parlament). Ziua votării nu este doar un simplu exercițiu democratic, ci un veritabil referendum privind viitorul celui mai longeviv prim-ministru al țării, Benjamin Netanyahu și direcția strategică a națiunii.
Cum funcționează sistemul israelian
Sistemul politic al Israelului, o democrație parlamentară bazată pe reprezentare proporțională, face ca „victoria” să aibă o cu totul altă valoare decât în alte state. Din cauza pragului electoral redus, nicio formațiune nu a obținut vreodată majoritatea absolută de unul singur. Astfel, a câștiga nu înseamnă neapărat să obții cele mai multe voturi, ci să ai capacitatea de a construi o coaliție de cel puțin 61 de mandate în parlamentul de 120 de locuri. Partidele mici – fie ele religioase, de extremă dreaptă sau arabe – devin adevărați „făcători de regi”, capabili să încline balanța.
După centralizarea rezultatelor, președintele Israelului convoacă liderii partidelor pentru consultări și desemnează deputatul considerat cel mai apt să formeze o majoritate stabilă, acordându-i un mandat de 28 de zile pentru negocieri.
Taberele în conflict și miza zilei votului
Scrutinul actual aduce față în față două blocuri politice implacabile. În colțul din dreapta, avem blocul pro-Netanyahu. El reunește partidul naționalist Likud, formațiunile ultraortodoxe (Shas și Iudaismul Unit al Torei), alături de partidele radicale de extremă dreaptă conduse de figuri precum Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich. Această coaliție mizează pe o linie dură în securitate și pe protejarea intereselor comunităților religioase.
În colțul din stânga este actuala opoziție, adică blocul anti-Netanyahu. Acesta se prezintă în forma unei alianțe formată din partide de centru, liberale și seculare (precum Yesh Atid), alături de figuri marcante venite din mediul militar și de securitate.
Sondajele indică o bătălie extrem de strânsă, pragul magic de 61 de mandate fiind o țintă fragilă pentru ambele tabere, un eventual blocaj putând arunca țara în ciclul alegerilor anticipate.
Implicațiile geopolitice. Ce se schimbă fără „Bibi”?
O eventuală cădere de la putere a lui Beniamin Netanyahu ar reseta relațiile externe ale Israelului, deși liniile directoare ale securității naționale vor rămâne inflexibile, având în vedere contextul regional tensionat.
În ceea ce privește relația cu Occidentul, plecarea miniștrilor de extremă dreaptă din cabinet ar avea darul de a reduce tensiunile diplomatice cu Statele Unite și Uniunea Europeană și potențialul de a restabili un climat de predictibilitate.
Un alt posibil avantaj al schimbării de regim ar fi reprezentat de revigorarea acordurilor regionale. Astfel, analiștii politici locali sunt de părere că un guvern moderat de centru ar deschide o fereastră istorică pentru finalizarea acordurilor de normalizare a relațiilor cu Arabia Saudită, un obiectiv strategic major condiționat însă de o abordare flexibilă a dosarului palestinian. Netanyahu este criticat pentru modul în care a gestionat pronblema Gaza și unii sunt de părere că o administrație condusă de foști generali ar fi mai deschisă la cooperare cu statele arabe moderate și cu o Autoritate Palestiniană reformată.
Nu în ultimul rând, o înfrângere ar însemna pentru Netanyahu și vulnerabilizarea în fața proceselor de corupție în care este implicat.
Alegerile din Israel depășesc așadar miza simplei alternanțe la guvernare. Ele se prezintă astăzi ca o opțiune existențială pentru Israel, o alegere între izolarea politică și realinierea internațională, între fractură internă și căutarea unui echilibru fragil într-o țară și o întreagă regiune aflată în derivă.